substituirea

13 martie 2012   Dileme on-line

(sau pe cine rad eu dimineața și cine mă rade)

mă uitam mirat în oglindă
și deodată mi-am dat seama că-l rad pe altul și m-am și întrebat
atunci pe loc
de ce-l rad eu pe acest străin îmbătrânit
cu care nu am nici o legătură vizibilă
dar nu s-a terminat totul aici dimpotrivă
l-am văzut pe străin în pielea goală în baie în locul meu
presiunea apei de jos în sus părea să fie
egală cantității de apă dezlocuită de corpul lui
iar aceasta din urmă egală cu aceea pe care ieri
o dezlocuia chiar corpul meu
cel cu care mi se părea că sunt obișnuit din copilărie
cel cu care se obișnuiseră și câteva femei altădată
nu aveam nici o explicație pentru felul în care se produsese
substituirea aceasta
și nici unde era celălalt
cum se băgase în patul meu acest corp străin
cum mi se băgase pe sub piele și-n patul propriei mele soții
de ce l-am ras cu atâta atenție
ar fi meritat să-l mai și tai
din când în când cu mâna lui tremurândă
l-am și îmbrăcat cu hainele mele din dulapul meu
și l-am dus să se uite la actele mele de identitate
care-l arătau tot pe el
poliția română falsifică acte
striga el în numele meu

îmi mai rămâne o-ntrebare
abia cutez s-o pun
pe cine or să-l înmormânteze fără nici o pompă
atunci când se va anunța că eu am murit
nu cumva o să fim doi acolo jos
și o să ne distrăm
în sfârșit
de minune
povestindu-ne viața
în cele două versiuni previzibile

dar până la urmă
dacă stau să mă gândesc mai bine
tot el a scris în seara următoare și aceste versuri
încât nu m-am mai mirat că marele editor m-a refuzat
bine i-a făcut

din volumul La pierderea speranţei, Casa de pariuri literare, 2012.

Mai multe