Studiu: Cîţi copaci mai sînt pe Terra?

4 septembrie 2015   Dileme on-line

Planeta a pierdut mai mult de jumătate din numărul de copaci, de la începuturile omenirii şi pînă astăzi. Aşa reiese dintr-un studiu vast realizat de cercetătorii americani. Analiza arată că pe Terra există în prezent aproape trei trilioane de copaci.

O cifră ce pare uriaşă: trei trilioane de copaci sînt acum pe Pămînt, adică trei mii de miliarde, faţă de patru sute de miliarde, cîţi erau la ultima estimare. Altfel spus, fiecărui pămîntean îi revin acum 422 de copaci.

Ecologiştii preferă să vadă însă partea goală a paharului, mai exact faptul că omenirea a pierdut 55% din copaci din ziua în care omul a învăţat să mînuiască toporul şi pînă astăzi.

În fiecare an există o pierdere netă de zece miliarde de copaci, declară Thomas Crowther, specialist în ecologie de la Yale University, care a condus studiul publicat în revista Nature.

"În prezent, există mai puţini copaci decît în orice moment de la începutul civilizaţiei umane pînă acum, iar numărul lor este în continuă scădere într-un ritm alarmant", spune el.

Experţii atrag atenţia că există o gamă largă de activităţi umane care duc la dispariţia pădurilor. Conversia istorică a terenurilor pentru agricultură a avut cel mai mare impact asupra pădurilor, iar dezvoltarea industrială şi cea urbană au avut şi ele efecte uriaşe.

Potrivit studiului, cele mai mari densităţi de arbori se găsesc în regiunile sub-arctice din Rusia, Scandinavia şi America de Nord.

Cele mai mari suprafeţe împădurite se află la tropice, unde cresc aproximativ 43% din totalul copacilor de pe planetă.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe