Ştefan Manasia. Antologia Cinci.

„O indie a minţii,-n culoarea şofranului,/ e tot ce, de la o vreme, mai visez.”

Recent a apărut, la editura Charmides, un nou volum al lui Ştefan Manasia – motocicleta de lemn. După Amazon şi alte poeme (Tritonic, 2003; Vinea, 2005), cînd TU vii. Etica grunge (samizdat, 2007) şi cartea micilor invazii (Cartea Românească, 2008), Manasia revine cu un nou volum important. Cartea e formată din patru cicluri – trei inedite (Ceva dinspre umanitate, Antwerpen, poemul Alevin) + unul reluat din Amazon... şi revăzut (Ostroveni. Viaţa şi contactele).

„Să nu mai văd abatoarele, măcelăriile ANGST, Literele, Trezoreria, Primăria de cartier, Banca Transilvania – Fuck Banca Transilvania!”, „eram profeţii grunge dumnezeii dezechilibraţi ai oraşului”, „Prea bătrîn/ să zbori/ în America/ Prea tînăr/ să te abţii/ Prea crud/ să te guduri/ Prea viu/ şi fierbinte/ (ca bulă)/ pentru glonţul/ de zahăr/ al Patriei” – trei citate relevante pentru latura anarhică a poeticii lui Ştefan Manasia, pe urmele lui Thoreau şi Kurt Cobain, parcă strigînd pe un ton sigur, însă resemnat, cinic, hiper-realist: „Oare voi nu vedeţi, nu auziţi?” Există, într-adevăr, o voce de profet în pustie străbătînd pe verticală rîndurile cărţii, glasul unui mistic... laic („Am văzut logosul: cinci litere prăpădite”), de o forţă care îl face greu de ignorat.

Expresivitatea lui Manasia este una aluzivă de multe ori, însă percutantă – o poezie ancorată în social („omenirea reciclată-n umanitate, umanitatea – în biţi”), însă autonomă estetic, funcţională pe mai multe paliere şi, cu siguranţă, o voce originală în peisajul autohton. Poemul amplu Alevin, un Howl românesc excepţional (însă fără a se limita la această trimitere), ignorînd valoarea ciclurilor anterioare, ar fi rezistat chiar şi singur, sub formă de plachetă, şi ar fi fost o apariţie editorială de remarcat (asemănătoare ca importanţă, poate, cu Pavor nocturn  de Dan Sociu, un volum subţire, însă tăios). Fără îndoială, poeziile din motocicleta de lemn îşi cer cu ostentaţie felia de apreciere din partea criticii.

„Trebuie notat totul, spunea/ manşeta mea roasă de viaţă” (M.M.)

După reeditarea volumului Aer cu diamante (Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan) la Humanitas, anul trecut, o altă importantă antologie de poezie a anilor ‘80 revede lumina tiparului. Este vorba de Cinci, apărută în 1982 la editura Litera şi relansată anul acesta de Tracus Arte în cadrul tîrgului de carte Bookfest. Cei cinci autori sînt Romulus Bucur („în mica lume de plastilină/ cînd ironia era regină”), Bogdan Ghiu („Scriu un poem cu latura de 1 metru/ de pe care să mă arunc.”), Ion Bogdan Lefter („Ascult zgomotul iritant al străzii:/ construiesc pe el o întreagă metafizică”), Mariana Marin („Nu sînt o fiinţă morală./ Cine, trăind, ar putea rămîne/ curat şi integru?”) şi Alexandru Muşina („Budila-Express, ruginind nevăzut/ Precum tinereţea, la încheieturi”).

Importanţa unei astfel de antologii este de necontestat: generaţia ’80 este, fără doar şi poate, ultima care a avut parte de o articulare critică globală şi are, dincolo de micile mişcări tectonice ale relecturilor critice, un nucleu tare şi o exegeză care şi-a dat deja examenul de maturitate. Pe scurt, în termeni didacticişti, este cea mai recentă generaţie de manual confirmată (promoţiile ’90 şi 2000 îşi aşteaptă în continuare alte studii analitice, antologii, reeditări, volume noi etc., avînd încă parte de zone de indeterminare şi confuzii terminologice sau de canon de tot felul).

Apărută în aceeaşi perioadă cu volume (cel puţin pe jumătate) inedite precum Nimic de Mircea Cărtărescu sau cartea Alcool a lui Ion Mureşan, antologia Cinci este un pas necesar pentru un tablou complet al optzecismului, oferind cititorului o faţă elegant-ironică, de cele mai multe ori subtilă şi temperat-tezistă a începuturilor entuziaste marcate de întîlnirile Cenaclului de Luni coordonat de Nicolae Manolescu (acesta fiind, în mod logic, autorul prezentării, ca în cazul Aer cu diamante). Cei cinci poeţi au stiluri diferite, uneori fundamental diferite, însă un aer al perioadei şi naivitatea extrem de benefică a tînărului autor coagulează un proiect comun. Aceste aspecte sînt perfect dublate prin prezentarea grafică marca Tudor Jebeleanu (privită acum avînd un aer vintage), reproducînd întru totul formatul primei ediţii.

Spaţiul fiind restrîns, nu voi face aici referire la poeziile fiecăruia în parte, însă trebuie să menţionez că volumul este deschis unei analize proaspete şi rezistă unui al doilea botez chiar şi făcînd abstracţie de celelalte cărţi ale celor cinci, reprezentînd una din căile de acces la îndemînă pentru abordarea poeziei optzeciste.

Bogdan Odăgescu este masterand al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.