Stayin' Alive no more

22 mai 2012   Dileme on-line

Robin Gibb (1949-2012) este al doilea membru al trio-ului Bee Gees care a murit de cancer.

În 1958, cei trei fraţi Gibb, Robin, Barry şi Maurice (dispărut în 2003), au fondat grupul a cărui carieră s-a întins cu succes pe durata a şase decenii lăsînd în istoria muzicii cîteva hituri disco esenţiale. Cu peste 220 de milioane de discuri vîndute (22 albume de studio şi zece premii Grammy), Bee Gees este, după Elvis Presley, The Beatles, Michael Jackson, Garth Brooks şi Paul McCartney, cea mai bine vîndută trupă din istorie, fiind introdusă, în 1997, şi în Rock and Roll Hall of Fame.

Robin Gibb, una dintre cele două voci falsetto atît de recognoscibile ale trupei, îşi lansase luna trecută albumul solo de debut, un album de muzică clasică, intitulat The Titanic Requiem, compus împreună cu fiul său.

(M. C.)
 

Mai multe