Stalin, azi

2 martie 2011   Dileme on-line

Apărut în Dilema, nr. 519, 7 - 13 martie 2003

Începînd cu celebrul Raport al lui Nikita Hruşciov de la Congresul XX al PCUS (1956) şi pînă în ziua de azi, oficialii sovietici şi apoi cei ruşi au folosit pe rînd demascarea crimelor regimului stalinist, urmată de "reabilitarea" lui Stalin, în funcţie de interesele politice ale momentului. În bătălia pentru sufletul rus unii aleg mărturia şi pocăinţa, alţii continuitatea patriei şi a ideilor mari. De fapt, cînd, în condiţiile unei libertăţi limitate, li se cere celor care au înfăptuit crimele sau au profitat de pe urma lor să emită şi judecăţi, procesul de limpezire se produce parţial, prin salturi şi exagerări. După 86 de ani de la Revoluţia din Octombrie, Rusia este deopotrivă produsul modernizării şi al crimelor comuniste, al elanului constructiv şi al fricii, al victoriei împotriva fascismului şi a preţului exorbitant plătit pentru această victorie. Democratizarea dezbaterii publice are un efect paradoxal: libertatea cuvîntului asigură nu doar demascarea crimelor stalinismului dar şi vizibilitatea celor pentru care trecutul comunist a fost momentul suprem al împlinirii şi denunţarea simbolurilor comuniste - seceră, ciocan, steaua în cinci colţuri - ca fiind semne de recunoaştere ale organizaţiilor secrete antinaţionale.
Preşedintele Putin este extrem de abil în echilibrarea acestor tendinţe, în dezamorsarea tensiunilor: la nivel simbolic, se cîntă melodia imnului de pe timpul URSS, dar e refuzată propunerea de a reveni la numele Stalingrad în oraşul care sub acest nume a cîştigat o sîngeroasă bătălie cu armata germană. Percepţia epocii sovietice se debarasează de viziunea sumbră fără a cădea - deocamdată - în elanul proslăvirii. Dar nici democraţia nu a devenit un ideal sau un reflex.

Într-un extrem de interesant şi bogat supliment al ziarului Le Monde dedicat lui Stalin şi stalinismului, Nikita Petrov, istoric, vicepreşedinte al asociaţiei Memorial, scrie: "Ghenadi Ziuganov, liderul comuniştilor ruşi, declară că ruşii n-au nevoie de un stat care să servească poporul, ci de un stat părinte, chiar sever, reflectînd clar psihologia servilă a ruşilor, monarhismul lor latent şi nevoia de paternalism. O asemenea stare de spirit caracteriza oricum o bună parte a populaţiei pe timpul lui Brejnev, dar pe atunci elita politică nu dorea reabilitarea lui Stalin, revenirea necesară a metodelor staliniste de conducere i-ar fi putut transforma în victime.

Astăzi, modelul politic este diferit, dar simpatiile oamenilor simpli faţă de Stalin ar trebui să-i neliniştească pe conducători, fiind un simptom periculos, al prăpastiei ce se cască între putere şi popor.

Constatăm, cu o oarecare uimire, că simpatiile pentru Stalin sînt în mod egal împărtăşite de noua clasă de funcţionari ruşi şi de elita oamenilor de afaceri. Aceşti oameni provin în mare parte din stratul de mijloc al activiştilor de partid, din complexul militaro-industrial, din serviciile secrete, din KGB. Ei au făcut parte din pătură privilegiată şi răsfăţată de putere în epoca sovietică, acum au nostalgia trecutului şi deplîng descompunerea imperiului sovietic. Aici este sursa simpatiilor lor, lipsite de orice logică, pentru Stalin.

În zilele noastre, Rusia prezintă un tablou fantasmagoric şi absurd: cei care îl venerează azi pe Stalin, dacă el ar fi fost în viaţă şi la putere, ar fi fost probabil împuşcaţi la ordinele lui. (...) Majoritatea condamnă represiunea nemiloasă, afirmînd, totuşi, că era indispensabilă pentru construcţia unui stat puternic. Să vedem ce merite i se găsesc astăzi lui Stalin: punctul culminant al apologeţilor e «marea victorie» în războiul împotriva Germaniei naziste. În ochii lor, victoria justifică orice: colectivizarea (era necesar controlul producţiei agricole şi crearea de rezerve alimentare); Gulagul a permis prin munca forţată a milioane de sclavi, construcţia de canale şi de drumuri şi întărirea industriei de război (modernizarea ţării era necesară în faţa ameninţării); se justifică şi execuţiile în masă din anii '30 (era necesară lichidarea coloanei a cincea pentru a asigura stabilitatea internă în timpul războiului). De mult, Robert Conquest a comparat, foarte pertinent, metoda stalinistă de transformare a unei ţări înapoiate într-un stat industrial cu canibalismul perceput ca metodă pentru a asigurarea unei mai bune alimentaţii pentru grupul care îl practică".

Elitele politice, în strînsă complicitate cu cele economice, nu doresc continuarea procesului de democratizare, reglementarea precisă a concurenţei din toate domeniile. Competiţia a fost bună cît timp le-a permis lor să-i înlăture pe cei de dinaintea lor. Acum totul trebuie să îngheţe. Pentru înfăptuirea acestui obiectiv sînt bune toate lozincile - comuniste, naţionaliste - cu condiţia ca poporul să le accepte. În acest context, a accepta înseamnă a te supune, nu a susţine.

Mai multe