Spionii ruşi făcuţi de rîs în America
Scandalul de spionaj dintre Statele Unite şi Rusia, în care FBI a arestat 10 agenţi secreţi ruşi aflaţi sub acoperire, este descris în The Economist ca semănînd cu un film cu buget redus sau chiar cu o parodie. Jurnaliştii amintitei reviste observă că din documentele prezentate în justiţie de autorităţile americane, rezultă că cei 10 agenţi care trebuiau să se infiltreze în medii politice americane înalte, nu au reuşit să descopere cine ştie ce mari secrete. În schimb, agenţii îşi postaseră fotografiile pe Facebook şi se certau cu şefii lor de la Moscova pe tema proprietăţii asupra caselor în care locuiau în America.
Deconspirarea unor asemenea spioni – scrie The Economist – pune autorităţile moscovite într-o situaţie delicată, nu atît pentru că au fost prinse spionîndu-i pe americani, ci pentru că au făcut-o într-un mod atît de stîngaci.
Vechi specialişti în spionaj ai KGB n-au pierdut ocazia să deplîngă decăderea standardelor profesionale. Întreaga poveste îl discreditează pe Vladimir Putin ca fost spion KGB şi pe cei din anturajul său de foşti şi actuali membrii ai serviciilor secrete ruse.
Mai departe, aşa cum constată The Economist, calea teoriilor conspiraţioniste e deschisă, în special în legătură cu momentul ales pentru această deconspirare (la cîteva zile după o întîlnire cordială dintre Barack Obama şi Dimitri Medvedev).