„SOS Legislația urbanismului. Modificări necesare” – dezbatere cu Nicușor Dan și specialiști în științe juridice

5 septembrie 2019   Dileme on-line

Editura Hamangiu, specializată în publicarea de volume din sfera juridică, organizează săptămîna viitoare la București o dezbatere pe o temă extrem de actuală – legislația urbanismului –, eveniment care are drept punct de plecare o apariție editorială recentă: Dreptul urbanismului. Practica judiciară, de Cristina Titirișcă, Anca Stroiu și Dumitru Dobrev.

Dezbaterea, avînd tema „SOS legislația urbanismului. Modificări necesare”, are loc miercuri, 11 septembrie, începînd cu ora 18.00, la Hotel Internațional (str. Căuzași 27 / zona Unirii), iar lista participanților îi reunește, alături de autorii volumului, pe Nicușor Dan, Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române și Aurelian-Marian Murgoci-Luca, Preşedintele Judecătoriei Sectorului 5.

Lucrarea Dreptul urbanismului. Practica judiciară (vol. I. – Planuri urbanistice, avize, certificate de urbanism și vol. II – Autorizația de construire) îşi propune să fie un instrument util în primul rînd pentru practicienii dreptului, dar şi pentru auditorii de justiţie, studenţii şi masteranzii de la facultăţi de profil, precum şi pentru justiţiabilul fără studii juridice, confruntat cu fenomenul dezvoltării imobiliare haotice din ultimii ani.

„Problemele de urbanism au devenit în ultimii ani, în multe orașe mari din România, familiare și nespecialiștilor, nu doar profesioniștilor din domeniu. Construcții haotice, fără respect pentru istoria comunității și pentru viața privată a persoanelor, s-au aglomerat în zone protejate, lipite de monumente istorice sau la mici distanțe, de cîțiva metri, de alte construcții deja existente. Libera inițiativă a fost adeseori confundată cu dreptul fiecăruia de a construi unde vrea și cum vrea”, au declarat autorii volumului. 

Punct de plecare în dezbaterea din data de 11 septembrie, noua apariție editorială cuprinde o analiză actuală a jurisprudenței relevante, privită din perspectiva diferitelor reglementări aplicabile în domeniul urbanismului, cu incursiuni importante în dreptul mediului, şi examinează în principal practica Tribunalelor și Curților de Apel – instanțe specializate în contenciosul urbanismului.

Accesul celor interesați de legislația urbanismului la evenimentul din data de 11 septembrie este liber.

Mai multe