Soluția malaeziană a anticorupției

15 mai 2018   Dileme on-line

N-am mai auzit de un premier mai bătrîn decît cel al Malaeziei, care să vină democratic la guvernare, după cîștigarea unei curse electorale solicitante. Mahathir Mohamad are 92 de ani și tocmai a realizat și alternanța la putere, pînă acum Malaezia fiind condusă de aceeași formațiune politică, din 1957, de la cîștigarea independenței.

Să calculăm. Cînd Mahathir Mohamad se năștea, în 1926, în URSS Stalin încă nu era liderul de necontestat al partidului, Hitler nu ajunsese la putere în Germania, iar la noi la guvernare era generalul Averescu. Nu se descoperise încă penicilina, iar radioul și automobilul abia se inventau. Omul provine din era pre-atomică și a învățat să socotească probabil cu abacul.

Mai mult, Mahathir Mohamad nu e nici la primul mandat de premier. A devenit șef al guvernului și acum 37 de ani (din partea celor pe care acum i-a înfrînt în alegeri), pe cînd la noi omologul său era Ilie Verdeț. Mă întreb dacă nu cumva cei doi se vor fi întîlnit sau dacă nu cumva și-a strîns mîinile și cu Ceaușescu.

Puțini politicieni pot concura în longevitate cu Mahathir Mohamad. Poate Robert Mugabe din Zimbabwe, cu doi ani mai în vîrstă decît malaezianul. Mugabe ar trebui într-adevăr urmărit ca nu cumva să doboare recordul lui Mahathir, fostul lider african susținînd că a fost îndepărtat de la putere în 2017 „printr-o lovitură de stat”. Pînă atunci însă, Mugabe a fost considerat cel mai în vîrstă șef de stat din lume, titulatura aparținîndu-i anterior fostului președinte israelian Shimon Peres. Leat cu Mahathir Mohamad este regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (de fapt, e mai tînără cu nouă luni), care actualmente chiar este cel mai vîrstnic șef de stat, pentru că această funcție în Malaezia nu îi revine prim-ministrului, ci regelui Yang di-Pertuan Agong.

„Sînt, desigur, bătrîn”, spunea Mahathir Mohamad în aprilie, într-un interviu pentru Associated Press. „Sînt chiar foarte bătrîn”, a continuat el, „dar încă mai funcționez”, a vrut să precizeze premierul malaezian. Și chiar așa pare, în ciuda celor două operații de bypass.

Întrebarea standard la asemenea știri cu oameni în vîrstă este, desigur, „care e secretul longevității dumneavoastră?” Mahathir e de profesie medic și a spus în mai multe rînduri ce îl menține în formă: nu mănîncă prea mult, face exerciții fizice și citește.

Dar vîrsta i-a dat lui Mahathir Mohamad un mare atu politic. Malaezia a fost răvășită de scandaluri de corupție, care de fapt sînt cele ce au dus și la înfrîngerea în alegeri a fostului guvern. „La vîrsta lui, Mahathir Mohamad nu mai poate fi un corupt precum ceilalți”, au spus mulți malaezieni care l-au votat. Mahathir însuși a marșat în campanie pe aceeași idee. „Sînt deja bătrîn, nu mai am mult de trăit”, i-a spus el unui alegător. „Am de făcut multe pentru Malaezia, pentru a-mi îndrepta chiar și unele greșeli pe care le-am făcut în trecut.” E de văzut dacă într-adevăr va fi așa.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: Mahathir Mohamad în timpul campaniei electorale. Sursa: twitter.com/chedetofficial.

Mai multe