„Situația criticii literare din România”
Scriitorul, criticul literar și colegul nostru Marius Chivu va participa miercuri, 25 septembrie 2013, la Centrul de Seminarii și întîlniri creative din Jonsered al Universității din Göteborg, la o dezbatere cu tema “Situația criticii literare din România”. În cadrul dezbaterii, organizată de Universitatea din Göteborg, vor fi discutate starea și rolul criticii literare românești, poziționarea criticii față de cititor, media și piața editorială, principalele forumuri de expresie și mediile cele mai potrivite pentru transmiterea mesajului (ziare, reviste literare, televiziuni, rețele sociale, bloguri). La dezbatere va participa, printre alții, și Ingrid Elam, decanul Facultății de Arte din cadrul Universității din Göteborg, bine-cunoscut critic literar suedez.
Marius Chivu se află în rezidență în Suedia în luna septembrie, în calitate de prim bursier al Tîrgului de Carte Bok& Bibliotek. Programul constă într-o rezidență creativă de o lună la Villa Martinson din Göteborg și a fost implementat anul acesta și cu sprijinul ICR Stockholm. Bursa se va acorda în fiecare an cîte unui scriitor ales de conducerea Tîrgului de Carte, în consultare cu Universitatea din Göteborg, iar pentru această primă ediție alegerea acestora a fost scriitorul și criticul literar român Marius Chivu. Anul acesta România este țară invitată de onoare la Tîrgul de Carte de la Göteborg (25-29 septembrie).
Marius Chivu a fost anterior implicat în proiecte inițiate de Institutul Cultural Român de la Stockholm atît în calitate de critic literar, cît și de scriitor. În partea a doua a antologiei Det sköna med skönlitteraturen (“Ce are frumos beletristica”), editată de Academia Suedeză și publicată în 2012, Marius Chivu semnează un capitol amplu despre literatura română
Joi 26 septembrie, în prima zi a Tîrgului de Carte, Marius Chivu va participa la seminarul “Prin ce este unică literatura română?”, alături de Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Norman Manea și editorul suedez Jonas Ellerström, iar în cadrul scenei destinate poeziei un grupaj de poeme din volumul Vîntureasa de plastic (Brumar, 2012; Premiul pentru debut al USR, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural, nominalizare la Premiul Cartea Anului acordat de revista România literară) vor fi citite în limba suedeză de Cecilia Hansson, în traducerea lui Daniel Boyacioglu.
Foto: Ioana Bîrdu