„Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat” de Aurora Liiceanu

3 iulie 2020   Dileme on-line

Vă invităm să citiți un fragment din volumul Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat de Aurora Liiceanu, apărut de curînd la Editura Polirom (şi în ediţie digitală).

Astăzi, cînd celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cît mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Cînd o asemenea mentalitate devine dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Artista care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză a fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului pînă la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar întîlnim și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.

Din cuprins: Cine era Greta Garbo? • Singurătatea: realitate sau strategie publicitară? • Un dublu mister: imaginea pe ecran și anonimatul în viață • Sindromul eroului și Jack Spintecătorul • Misterul și cultura imaginarului • Costurile psihologice ale celebrității • Microcelebritățile și efemerul

***

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019) și Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020).

                         

Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (fragment)

Se știe că imaginea privată a unei persoane diferă de felul în care persoana respectivă se prezintă în spațiul public, deci diferă de imaginea ei publică. Se știe că există dezirabilitate socială. Nimeni, nici o persoană considerată normală nu dorește să facă o impresie proastă în public.

În public, se spune, toți oamenii poartă o mască. Se mai știe că prima impresie este foarte importantă. S‑a constatat că, la interviuri, cel intervievat le creează imediat o impresie celor cu care intră în contact și că după primele 7‑8 secunde aceștia au deja o părere formată. Adică vor avea față de intervievat o reacție de atracție, de simpatie sau de respingere ori una neutră.

Viața personală sau privată nu este o realitate naturală, ci una istorică, gîndită diferit de societăți diferite și grupuri sociale diferite. Nu a existat o viață privată stabilită între anumite limite, definitiv și o dată pentru totdeauna. Ceva fix.

Viața privată are sens și poate fi gîndită doar în raport cu viața publică. Privită așa, se constată că a suferit multe schimbări și sub aspectul conținutului structurat, și al extensiei acestui conținut.

Antoine Prost a scris despre frontierele și spațiile privatului, considerînd că istoria vieții private începe cu istoria frontierelor ei. Dificultăți în definirea vieții private există și apar și pentru că distincția între viața privată și cea publică nu este deloc certă, ea fiind diferită în medii sociale diverse și în culturi diverse. Există însă frontiere, ca acelea spațiale, care se definesc prin ideea de înăuntru și în afară. Într‑un fel ne îmbrăcăm înăuntrul locuinței și altfel în afara ei. În privința spațiilor s‑au făcut diferențieri, dar sediul vieții private considerat ca fiind cel mai important este familia.

Odată ce publicitatea s‑a impus, ea a contribuit în mare măsură la o dezordine a regulilor cunoscute ale vieții private. Totdeauna au existat cenzuri, dar publicitatea s‑a pliat pe tendințele voyeuriste ale oamenilor, pe curiozitatea publicului de a ști ce fac și cum se comportă artiștii dincolo de ecran, în viața lor privată.

Publicitatea a devenit treptat complice cu publicul, făcînd eforturi și nerenunțînd la hăituirea artiștilor. Mediatizarea vieții private a artiștilor stîrnea și întreținea curiozitatea publicului. Imaginarul, atît cel feminin, cît și cel masculin, este alimentat, asaltat mereu de imagini venite din exterior. Visurile și fantasmele individuale căpătau ceva din visurile și fantasmele colective, ale tuturor oamenilor.

Ecranul modela identități, felul de a te arăta, de a te prezenta ca persoană, de a‑ți trăi viața. Publicul participa la succesul vedetelor și toți cei care se ocupau de publicitate au realizat că personalizarea este un principiu de bază al succesului și, evident, al profitului. Dezvoltarea tehnologiei comunicării, a audiovizualului a contribuit substanțial la erodarea frontierelor dintre viața privată și cea publică.

Greta Garbo a devenit de foarte tînără o persoană publică, o stea care strălucea și care, prin apariția și prezența ei, se diferenția de starurile cunoscute deja de public. Ea făcea parte din lumea spectacolului și orice actor, se știe, este o persoană publică. Se expune ochiului public. Succesul lui se măsoară în raport cu renumele lui, adică în raport cu numărul celor care‑l cunosc, care află despre el și despre viața lui. Astfel apare notorietatea.

Mai multe