Scurt tratat de geometrie a întîlnirii

10 octombrie 2011   Dileme on-line

În cadrul Explore Dance Festival, Meg Stuart, Philipp Gehmacher și artistul vizual Vladimir Miller au prezentat spectacolul the fault lines, o creație care face sinteza între un limbaj coregrafic complex și perspectivele deschise de principiile prin care artele vizuale modifică percepția comună asupra corporalității.

Două corpuri care se inutuiesc, se confruntă, se armonizează, se înstrăinează pentru a se regăsi într-o dinamică a căutării, construiesc o geometrie aflată într-o relație congenitală cu poezia. Ceea ce Meg Stuart și Philipp Gehmacher ne propun prin limbajul lor coregrafic nu este doar este un simpu duet, nu este doar o poveste, doar un discurs despre ciocnirea unor lumi care se pierd și se caută într-un registru dual al forței și fragilității. Deși ar putea părea așa... the fault lines este o deschidere poetică spre niveluri de discurs coregrafic în care materialitatea acționează ca o „linie de fugă” (după expresia lui Gilles Deleuze), care destabilizează și reconfigurează tiparele cunoscute ale întîlnirii dintre corpuri.

La început, într-un plan accesibil, care ne conţine şi ne delimitează concomitent de această geometrie a întîlnirii, cele două corpuri ne oferă o formă de acces care bulversează privirea prin dinamica deschiderii spre o permanentă ştergere a ceea ce tocmai am perceput. Intuim puncte de întîlnire înainte ca întîlnirea efectivă să aibă loc, percepem conexiuni poetice şi fizice în acelaşi timp, pe care le pierdem înainte ca inuiţia să ne fi fost confirmată. Ceea ce, în actul întîlnirii, este puternic, fizic, material, se transfigurează instantaneu într-un poem abstract al liniilor care trasează spaţiul de joc şi de înstrăinare a corpurilor, ce rezistă configurării unei poveşti care ar putea fi citită într-un registru narativ comun.

Treptat, se avansează spre alt nivel. Geometria plană a configurării întîlnirii avansează către o geometrie în spaţiu în care axiomele care fixau punctele de întîlnire şi înstrăinare sînt sistematizate într-un discurs tehnic al cărui principiu rămîne poezia.

Prezenţa artistului vizual în scenă, precum şi transfigurarea discursului scenic se petrec la vedere şi deschid perspective de înţelegere care ne pot conduce către un meta-plan în care mecanismele performance-ului sînt arătate fără vreun compromis.

În acelaşi timp, dacă alegem o altă cheie de citire a spectacolului, sîntem ghidaţi către o metafizică a prezenţei, prin care corpurile sînt plasate în planuri ale întîlnirii, iar alternanţa dintre prezenţă şi absenţă transformă poezia întîlnirii în esenţa spectaolului.

Spectatorii, ca martori, pot vedea planul iniţial, care rămîne perpetuu prezent, dar, în acelaşi timp, au acces la straturile în care sînt transmutate punctele de întîlnire. Corporalitatea concretă de la început îşi schimbă statutul ontologic. E mai puţin important acum dacă ceea ce vedem există sau nu, ceea ce contează este să ne deblocăm spaţii lăuntrice şi să le înscriem în noua geoemtrie în spaţiu creată de conceptul instalaţiei spre care a evoluat spectacolul.

Avem de-a face cu o formă de oglindire, cu o confruntare cu stadiul geometriei noastre lăuntrice. Dacă alegem planul prim al contactului concret, putem rămîne într-o dinamică repetitivă a întîlnirii, în care concreteţea corpurilor dă naştere unei senzaţii de siguranţă, de adăpost.

Dacă alegem să transgresăm acest plan şi să accedem la o colecţie de perspective ale posibilelor conexiuni între corpuri, care sînt, de fapt, stadii ale reprezentărilor noastre, registrul se schimbă: materialitatea devine problematică prin simpla schimbare de perspectivă, conceptul de prezenţă devine un termen vag, absenţa cîştigă substanţă, iar ceea ce se înfăţişează privirii se aşază ironic sub umbrela relativităţii.

Limbajul în care sînt angrenate corpurile oferă cheia spre acest scurt tratat de geometrie a întîlnirii. Universul creat prin instalaţie duce mai departe premisele iniţiale şi elaborează niveluri noi de interogaţie, în care mărturia ochiului prezent are un rol fundamental.

the fault lines
Creat de: Philipp Gehmacher & Vladimir Miller & Meg Stuart
Lumini: Jan Maertens
Sunet: Vincent Malstaf 
Costume: Nina Gundlach
Asistent creație:  Philipp Hochleichter
Asistent scenograf: Ania Pas
Produs de: Damaged Goods (Bruxelles), Mumbling Fish (Viena)
Co-producție: szene salzburg (Salzburg). Meg Stuart /Damaged Goods(Bruxelles) primește sprijinul autorităților și comunității din Flandra. Philipp Gehmacher/ Mumbling Fish primește sprijinul municipalității vieneze/ Philipp Gehmacher/ Mumbling Fish 

Foto
: Eva Wurdinger

Gina Şerbănescu este critic de arte vizuale.

Mai multe