Scriitorul columbian Juan Gabriel Vásquez, invitat la FILTM

22 octombrie 2018   Dileme on-line

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între două continente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschide serile dedicate literaturii la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara.

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara va avea loc între 23-27 octombrie 2018, la Muzeul de Artă (Sala Barocă) și la Galeria Calpe. Programul complet al celor cinci seri de festival – pe www.filtm.ro.

Miercuri, 24 octombrie, începînd cu ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, Juan Gabriel Vásquez va citi un fragment din cea mai recentă carte a sa tradusă anul acesta în limba română, romanul Forma ruinelor, apoi va intra în dialog cu jurnalistul și scriitorul Marius Constantinescu.

Juan Gabriel Vásquez s-a născut în 1973, la Bogotá. După ce și-a încheiat studiile de Drept la Universidad de Rosario din oraşul natal, a plecat la Paris, unde a obţinut un doctorat în literatură latino-americană la Sorbona. A trăit în Belgia şi la Barcelona înainte de a se întoarce în Columbia. A publicat pînă în prezent şapte romane: Persona (1997), Alina suplicante (1999), Los informantes (2004), Historia secreta de Costaguana (2007), El ruido de las cosas al caer (2011), distins în același an cu Premia Alfaguara Novela și în 2014 cu International IMPAC Dublin Literary Award, devenind astfel primul scriitor sud-american laureat al acestui premiu. În 2013 îi apare Reputaciones, iar în 2015, La forma de las ruinas. A mai publicat un volum de proză scurtă, Los amantes de Todos los Santos (2001), o biografie, Joseph Conrad: el hombre de ninguna parte (2004), şi volumul de eseuri El arte de la distorsión (2009). A tradus din operele lui John Hersey, John Dos Passos, Victor Hugo şi E.M. Forster şi este editorialist al cotidianului columbian El Espectador.

Juan Gabriel Vásquez este cunoscut cititorilor români datorită celor două romane apărute în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, la Editura Polirom: Zgomotul lucrurilor în cădere (2015) și Forma ruinelor (2017). Prezența lui Juan Gabriel Vásquez în România ne oferă ocazia de a privi spațiul european prin ochii unui european de adopție. Este, în egală măsură, un exercițiu de adîncire în istoria recentă a unei țări pe care noi o asimilăm cel mai adesea unei părți de lume, „America de Sud”. O țară decimată de războaie între carteluri și afaceri cu droguri, a cărei istorie recentă a născut frică. Columbia, dincolo de realismul magic al lui Márquez: despre familii și prietenii frînte de capriciul istoriei, despre neputința de a-ți trăi viața simplu, despre fugă și nevoia unei țări de adopție.
 
Receptarea cărților lui Juan Gabriel Vásquez în România

Bogdan-Alexandru Stănescu – scriitor, critic literar, editorul român al autorului:
„Odată cu romanele lui Juan Gabriel Vásquez, magia a ieșit din realismul sud-american și a făcut loc istoriei, cu toată sila, teroarea și fascinația pe care ni le provoacă. Vásquez e un prozator a cărui literatură nu contenește să mediteze asupra unei eredități a Răului ce străbate istoria unei națiuni și se disipează în celulele tuturor ființelor care-i trăiesc coșmarul.”

Marin Mălaicu-Hondrari – scriitor, traducătorul român al autorului:
„Realismul magic e istorie, dar literatura sud-americană continuă să fie la fel de surprinzătoare, iar columbianul Juan Gabriel Vásquez e reprezentantul ei de frunte.”

Marius Chivu – scriitor, traducător, jurnalist cultural:
„Dacă vă place literatura sud-americană, dar în acelaşi timp v-aţi plictisit de atîta realism magic, s-ar putea să faceţi o pasiune pentru romanele mult-premiatului şi mult-lăudatului columbian Juan Gabriel Vásquez, pe care eu îl văd, de fapt, ca pe un Bolaño cu substrat socio-politic.” 

Cristian Pătrășconiu – scriitor, jurnalist:
„Juan Gabriel Vásquez este una dintre marile descoperiri din ultimii ani; și, întrucît, pentru mine, literatura vreau să fie tot mai mult o (mare) plăcere, el este una dintre marile mele bucurii ale ultimilor ani.”

Mai multe