Scenă domestică

eram pe o bancă în parcul plin de trecători

ieşiţi ca şi noi să se bucure de căldura

nesperată a unei zile de iarnă

pe jos erau mucuri de ţigară

un vînt răcoros răscolea frunzele ude

lîngă un coş de gunoi un cîine

dormea încolăcit cu nasul în propria blană

ţi-am vorbit despre surplusul afectiv al primăverii

despre senzaţia aproape erotică pe care ţi-o provoacă

pămîntul proaspăt dezgolit de zăpadă, despre

descătuşarea energetică a naturii şi impulsul de a te

arunca/revărsa afectiv peste lume ca un sinucigas

peşte şinele de tren, despre entuziasm, extaz, naivitate

şi în general despre toate prostiile care trec

prin mintea odihnită a unuia care nu mai lucrează 

de cîteva luni. mi-ai vorbit despre sacrificiu, despre

înghiţitul în sec, despre promovările pe ochi frumoşi

despre mărirea de salariu cu care te ademenesc şefii,

despre colega ta care face foamea ca să-şi plătească

rata la un apartament, despre cum o să fie cînd o să

mă angajez şi o să ne găsim un loc al nostru

mi-ai vorbit, ţi-am vorbit

am tăcut apoi amîndoi privind cîinele încolăcit

de lîngă coşul de gunoi şi efortul lui constant de

a ocupa cît mai puţin spaţiu

cu cît era mai chircit, mai strîns în sine,

cu atît îi era mai cald.

,