Şaua ca un falus

Aş vrea ca fiecare bărbat (libidinos) care îmi iese în cale să fie femeie timp de 12 ore, în Bucureşti, pe bicicletă! Şi nu o femeie frumoasă sau provocatoare. Nu. Pur şi simplu o femeie. O femeie în blugi şi tricou. Mă întreb dacă ar avea curaj să mai iasă din casă după aceea.

Nu pot să înşir tot ce mi-au auzit urechile mergînd pe bicicletă în acest oraş. Nu pot pentru că m-ar ustura buricele degetelor, iar pe cititori ochii. Odată, la un semafor, am fost înconjurată de mai mulţi indivizi, probabil muncitori ieşiţi de la lucru, care au început să-mi strige lucruri. Eram în fustă. Unul dintre ei a venit şi mi-a ridicat fusta să vadă dacă am chiloţi pe dedesubt. Pe stradă erau oameni. Nimeni nu a făcut şi nu a spus nimic. Fusta însă era lungă şi chiar ridicată nu mi s-au văzut decît genunchii. Totuşi, umilinţa pe care am simţit-o nu se măsoară în centimetri de material. Ieri mi s-a prins lanţul între foi, aşa că am fost nevoită să întorc bicicleta şi să-l reglez. De la balconul unei clădiri în renovare o altă haită de muncitori a început să urle diverse cuvinte şi expresii (pe care deja le cunosc, pentru că se repetă). Printre aceste strigături însă şi o propunere care m-a îngreţoşat.

Cumva toţi bărbaţii atavici ai acestui oraș suprapun ideea de şa unui falus enorm ai cărui purtători probabil nu sînt. Toate pornirile lor animalice se dezlănţuie şi cine ştie ce pulsiuni nerezolvate ascund urletele şi rînjetele lor. Dar cine vrea să afle? Eu nu îmi doresc decît să fiu lăsată în pace atunci cînd merg pe bicicletă. În drumul meu, în visarea mea, în regresiile mele către o copilărie citadină, într-o vreme în care muncitorii îşi vedeau de ale lor şi femeile nu erau agresate atunci cînd îndrăzneau să meargă pe bicicletă.

Nona Şerbănescu este Director Proiecte Culturale al Asociaţiei pentru Promovarea Artelor Contemporane.