Sănătate la ghișeu
Atenți – cum e poate și firesc – la calitatea actului medical și la controversele privind salariile din sistemul sanitar, pierdem probabil din vedere o altă evoluție din domeniul serviciilor medicale de stat: birocratizarea. În ultimii ani, fenomenul a luat amploare și în buna tradiție locală, oalele se sparg tot în capul contribuabilului – asiguratului sau pacientului, în cazul nostru.
De pildă, dacă ajungi în situația de a beneficia de un serviciu medical, nu mai contează că ai card de sănătate valid; policlinica susține că are nevoie de o dovadă suplimentară că ești asigurat. De parcă dovada nu s-ar putea găsi în baza ei de date și de parcă nu ea ar trebui să fie cea care să se îngrijească de actualizarea propriei baze de date. De aceea, cu o senină dezinvoltură, policlinica îi cere pacientului să dovedească faptul că e asigurat cu plata contribuțiilor la zi. Cu alte cuvinte, pacientul trebuie să se deplaseze la serviciu și să aducă dovada, bineînțeles, ștampilată. Aici apare și o contradicție: pacientul, prin definiție, e de cele mai multe ori bolnav, căci de aceea a și ajuns la doctor; cum se poate el deplasa pentru „dovadă”?!
Sau, ajungi în situația de a avea nevoie de concediu medical. Se naște automat necesitatea unei întregi corespondențe între firma unde ești angajat și policlinică. „Curierul” este, desigur, tot bolnavul, care în mod normal ar trebui să stea la pat. Iar dacă într-adevăr bolnavul nu se mai poate deplasa deloc – adică să ducă la serviciu, în concediu medical fiind, certificatul medical, (desigur, ștampilat cu „ștampila rotundă”), sistemul a inventat o instituție ajutătoare. Se cheamă „aparținătorul”. Fiecare pacient, se presupune, este dator să aibă un „aparținător” care să îi facă bolnavului toate aceste comisioane. Soția, băiatul, nepotul, vecinul, cineva trebuie să fie „aparținător”. Sistemul presupune apoi că „aparținătorul” este la dispoziția lui și își poate lăsa baltă toate activitățile pentru a-i rezolva problemele birocratice. E faza la care sistemul devine înțelegător; dacă o ștampilă nu poate fi pusă decît cu bolnavul de față, sau o hîrtie nu poate fi eliberată decît pacientului, sistemul poate închide ochii și îl lasă pe „aparținător” să acționeze în locul pacientului. Iar „aparținătorul” acum, e logic, trebuie să își manifeste recunoștința.
Sau povestea distribuirii cardului de asigurat al sistemului de sănătate, care nu s-a încheiat odată cu perioada de început, a lansării, cînd se crease o harababură totală între medici, instituții, asigurați și autorități. Acum, spre surprinderea probabil a sistemului, apar mereu asigurați noi, respectiv persoanele care fac 18 ani. Se pare că sistemul îi tratează pe toți ca fiind neasigurați; sarcina de a dovedi contrariul îi revine tot pacientului. De exemplu, elevul care a devenit student și capătă astfel automat și calitatea legală de asigurat trebuie să demonstreze că e student. E de făcut vestitul drum cu „dovada”, de la o instituție la alta. Sistemul nu poate coresponda cu alte instituții așa încît noua calitate să se regăsească în baza lui de date, trebuie călărit puțin noul asigurat, așa, ca de bun venit.
Acest suveran transfer asupra contribuabilului / pacientului / clientului / asiguratului al unor sarcini care să compenseze lipsa de organizare a sistemului este o meteahnă generală a funcționărimii din România. Sistemul medical și-a însușit-o și el, în mod natural. Ba mai mult, o formă de birocratizare cîștigă mai nou teren și în actul medical propriu-zis. Medicii de familie pun mîna din ce în ce mai puțin pe pacienți. Au ajuns în multe cazuri simpli dispeceri pentru medicii specialiști, la care îi îndrumă pe bolnavi. Sau fac activitate funcționărească, de pildă prelungesc valabilitatea rețetelor compensate pentru pensionari. Iar dacă ajungi la un medic specialist, de multe ori nici acesta nu consultă, nu discută cu pacientul, nu provoacă „o anamneză” a simptomelor ca să contureze un diagnostic. Primul lui reflex e să trimită pacientul la raze și apoi „mai vedem noi”. „Sănătate la ghișeu” – este noul concept al sistemului de stat sanitar-funcționăresc din România.