Șahul, rușii și politica
S-a încheiat și meciul pentru titlul mondial la șah. Magnus Carlsen a rămas campion, chiar dacă într-o manieră la care nu se aștepta multă lume. Adică a fost într-adevăr jucătorul în ofensivă al întîlnirii, dar Serghei Karjakin i-a dat o replică puternică. De fapt, partea de șah clasic a meciului s-a terminat egal, 6-6, cîte o victorie de fiecare, restul de zece partide încheindu-se remiză. Abia la șah rapid norvegianul s-a impus, cu două victorii din patru posibile, și a încasat și cecul de un milion de dolari reprezentînd premiul învingătorului.
După meci, Carlsen a pierdut 13 puncte Elo, dar rămîne șahistul numărul unu mondial, cu 2840 de puncte. În schimb, rusul ia cele 13 puncte și urcă de pe locul zece pe șase. La șah rapid, Carlsen mai sparge o barieră și trece pentru prima oară în istorie peste cota de 2900 de puncte. Singurul clasament unde Carlsen nu e pe primul loc e cel de blitz, unde are 2873 de puncte, cu două mai puțin decît chinezul Ding Liren.
Meciul pare să fi avut ceva priză la public și atenție din partea presei. În ziua decisivă, pe 30 noiembrie, cînd s-au disputat partidele de departajare de șah rapid, aproximativ 800.000 de norvegieni au stat pînă la trei dimineața să vadă la televiziunea națională desfășurarea și finalul confruntării. Raportat la populație, înseamnă că unul din cinci norvegieni a stat noaptea la meci. Și în Marea Britanie știrile șahiste de la New York, locul întîlnirii, au fost destul de urmărite. Tot în ultima zi, liveblog-ul meciului de pe theguardian.com ajunsese pe locul trei în topul accesărilor. Eu am stat pe transmisiunea live de pe YouTube a site-ului de șah chess24.com; la un moment dat aici se strînseseră aproape 40.000 de viewers. Iar în Statele Unite, interesul a fost general, dar și local: au fost foarte mulți spectatori dispuși să dea cel puțin 70 de dolari pe bilet ca să-i vadă la treabă pe cei doi șahiști într-una dintre cele 13 zile de joc. În SUA, șahul trăiește un reviriment comparabil cu cel din perioada lui Fischer. În prezent, americanii sînt campioni olimpici, au trei jucători în Top 10 (nici o țară nu mai atîția) iar magnatul Rex Sinquefield a construit la Saint Louis un veritabil templu al șahului, unde se țin anual turnee de anvergură și au fost înființate o facultate, un club, un magazin și un muzeu de șah. Chiar în timp ce la New York începea meciul Carlsen – Karjakin, Anand, Caruana, Topalov și Nakamura jucau la Saint Louis un turneu cu premii de 150.000 de dolari.
De partea cealaltă, și rușii au investit în meciul de la New York. Karjakin a spus că pregările au costat un milion de dolari, dar nu aici e principala pagubă. Eșecul de a readuce la Moscova titlul de campion mondial la șah este mult mai usturător. După meci, s-a glumit că Russia Today a titrat că Serghei Karjakin a ieșit pe locul doi într-o competiție majoră de șah și că norvegianul Carlsen și-a asigurat țara cu acest prilej de următoarea invazie a lui Putin. Nu a fost în glumă însă schimbul de replici dintre fostul campion mondial Garry Kasparov și Serghei Karjakin. Primul a afirmat că ar fi fost o anomalie ca rusul să cîștige în fața lui Carlsen, iar Karjakin a spus că e notoriu că Garry Kasparov ar face orice împotriva rușilor - și de aceea l-a susținut și îl susține pe Carlsen.
Video: Ultimele două mutări ale meciului pentru tilul mondial la șah din Magnus Carlsen și Serghei Karjakin, New York, 2016.
Diagrama săptămînii
Pentru această săptămînă vă propun să găsiți ultima mutare din ultima partidă a meciului de la New York dintre Carlsen și Karjakin. Este o mutare foarte spectaculoasă care a pus capăt meciului și i-a adus victoria norvegianului (cu piesele albe). Soluția diagramei 36 va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online "În alb și negru".
Soluția diagramei 35 din numărul trecut: 1… Ta8 2. Dxa8 Nb5#. Dacă 2. Dxb6, atunci Ta2+ urmat de mat.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: Magnus Carlsen își apără pentru a doua oară titlul de campion mondial (după meciul cu Anand din 2014), New York, 30 noiembrie 2016/ captură YouTube.