Şah caritabil

11 iulie 2016   Dileme on-line

Nu ştiam că există şi aşa ceva. Dar dacă se întîlnesc o asociaţie de binefacere, un patron de cofetărie, cîţiva oameni sufletişti, Federaţia română de şah şi Facebook-ul, s-a dovedit empiric că se poate şi o gală constînd într-un turneu de şah în scop caritabil.

S-a întîmplat joi, într-un fel de deschidere la meciul de 10.00 Germania-Franţa de la Euro 2016. Cine a trecut prin Piaţa Amzei atunci, cam între 18.00 şi 21.00, a putut vedea pe mese, la cofetărie, în loc de prăjituri, piese de şah. Şi ceasuri. Pentru că s-a jucat blitz. Au venit şahişti puternici, printre care campioana României Luminiţa Cosma, fostul campion al României Constantin Ionescu, Ştefan Tomici (cîştigătorul turneului), Dragoş Dumitrache sau Robert Năstase. Restul de pînă la 14 jucători au fost amatori - mai mult sau mai puţin, dar mai degrabă amatori.

Partea şi mai frumoasă însă decît spectacolul şahist din buricul Bucureştiului a fost în spatele, în structura mai puţin văzută a evenimentului. Fiecare dintre jucători era reprezentantul susţinut prin donaţii al unor cunoscuţi sau prieteni de pe Facebook. Iar la clasamentul final au contat atît punctele din turneul de şah, cît şi donaţiile din dreptul fiecăruia. Per ansamblu, lider final a fost Marina Chiriţă, pricepută şi la şah şi la strîns fonduri. Şi ce e spectaculos în asta? Păi s-au strîns astfel 10.000 de lei, cu care asociaţia “Ajungem Mari” va putea ca timp de un an să susţină ceea ce ea numeşte "educaţia prin joc" a 20 de copii din centrele de plasament din Bucureşti şi din ţară. Fie că vor învăţa şah, fie că vor dori să înveţe să cînte la un instrument, fie că vor face pur şi simplu meditaţii pentru şcoală, copiii din aceste centre vor avea ocazia de a-şi deschide mintea, sau mai degrabă de a-şi ocupa mintea cu ceva mai de folos decît o fac probabil în mod curent. Există cu alte cuvinte o şansă ca iniţierea lor într-un joc precum e şahul să li se aşeze undeva, în structura lor în formare, şi să le fie un reper pentru toată viaţa. E ceva valoros pentru orice copil, dar cu atît mai mult pentru cel care nu trăieşte în mediul familial tipic.

Am făcut cîteva poze de la concurs şi i le-am trimis campioanei Luminiţa Cosma. Mi-a răspuns că speră să se repete un aşa eveniment. Aşa sper şi eu. Şi pun pozele şi aici - căutaţi-le în stînga sus, la ilustraţia articolului.

Diagrama săptămînii

Soluția diagramei 15 (vezi foto 1), va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online “În alb și negru”.

Soluția diagramei 14 de săptămîna trecută: 1… Te1+ 2. Txe1 Dxd4 şi cîştigă.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Foto: I. Iamandi

Mai multe