România, flash back: Austria

Mulţi români vor să plece. Să părăsească o ţară care nu le mai oferă nimic. Mulţi exclamă, fără nici un argument, altul în afara aroganţei, că "pînă şi bulgarii ne-au luat-o înainte". Singurul adevăr e că mentalitatea generală este pesimistă cînd vorbeşti de România. Viitorul ţării noastre (mic şi negru - după cinici) este clădit pe un prezent incert, iar predicţiile sumbre, bazate pe viaţa de zi cu zi, motivează din ce în în ce mai mult tinerii (şi nu numai) să ia drumul străinătăţii.

Cu toate astea, în toiul avalanşei de plecări şi dorinţe de evadare, paradoxul face ca străinii, cei din occidentul civilizat şi plin de normalitatea după care tînjim, să găsească în România un teren al pionieratului, să găsească aici raţiuni de a veni şi de a-şi clădi o viaţă, departe de străinătatea lor mult visată de noi.

"...Austria de după război 1950-1970: sărăcie, haos, probleme - seamănă foarte mult cu România de azi" - mărturiseşte Wolfgang Welte, un austriac stabilit în România de cîţiva ani. "Pentru mine România e un flash back al copilăriei mele". Izbitoarele asemănări cu vremurile din copilăria lui, mentalitate, obiceiuri (surpriza tăierii porcului, sau statului pe la portiţă din satele noastre), l-au făcut să dorească să se stabilească aici. Căsătorit cu o româncă, Ina, Wolfgang a ajuns iniţial în România în 1996, cu un proiect susţinut de un arhitec austriac, de origine română, Angelo Roventa. A fost mai apoi director tehnic al Fundaţiei Concordia, iar intenţia de a se stabili definitiv pe plaiurile noastre a apărut în 2003, cînd s-a şi căsătorit şi şi-a cumpărat o casă.

"În România e necesară descentralizarea, scăderea rolului comunităţii mici-locale şi creşterea prestigiului statului şi al instituţiilor naţionale - aceasta ar duce la autonomia reală a indivizilor. Trebuie să te poţi baza în mai mare măsură pe stat, sînt şanse mai mari de reuşită, decît dacă ajutorul vine de la mama sau tata."

În prezent Wolfgang Welte e acţionar, coproprietar al unei firme de dulgherit - construcţii de case din lemn din Vorarlberg, locul său de naştere. Se mai ocupă de proiecte de renovări/construcţii în toată Austria, proiecte pe care le face, de la o vreme, cu muncitori români, dîndu-le astfel şi acestora o şansă. De asemenea se mai ocupă şi de proiecte de construcţii, amenajări pentru organizaţiile germane din România - de exemplu un ordin german de maici la Săuceşti, lîngă Bacău, care ajută copii orfani sau copiii străzii. Prin satele vecine băcăuane (unde toţi îl ştiu ca pe un "cal breaz" pentru că îi ajută şi le dă de lucru) renovează cu echipa lui -gratis- casele oamenilor bătrîni şi necăjiţi.
Fiind un spirit activ, social, motivează toate acestea prin logica faptului că, dacă tot petrecea mult timp în satele respective, stînd pe la cîte o babă în gazdă, începea instinctiv să se implice în viaţa comunităţii... îi cunoştea pe beţivii, orfanii, sărăntocii şi năpăstuiţii satului şi se apuca să-i mai ajute, punîndu-i totodată şi pe ei la treabă - o mentalitate, evident, occidentală.

România este pentru el, pe de o parte, Austria copilăriei lui, văzută şi percepută, înţeleasă azi cu ochii de adult. Pe de alta, un tărîm nou, explorabil, un loc pe care îl poţi face mai bun.

Şi pe care, dacă îl poţi face mai bun, atunci, logic,... de ce să nu o faci?