RFI România aduce din nou PARK(ing) Day la Bucureşti
Pentru al şaselea an consecutiv, în ziua de vineri, 18 septembrie, RFI România va plasa Capitala pe harta mondială PARK(ing) Day – evenimentul în care locuitorii marilor metropole oraşe sunt invitaţi să îşi imagineze un oraş mai verde, fără automobile, ambuteiaje, si poluare.
Asemenea ediţilor precedente, porţiunea din spatele Băncii Naţionale a străzii Lipscani va fi acoperită, pentru câteva ore, cu gazon. La această a şasea ediţie, iniţiativei RFI România i se vor alătura domnul Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței în România și actriţa Medeea Marinescu, ambasadoarea Paris Climat 2015 pentru România. Copii se vor bucura de prezența actorilor de la Teatrul Ion Creangă, care vor susţine spectacolul „Pinguinii melomani”, de ateliere de plantat flori și de un concert de percuție.
Anul acesta, PARK(ing) Day va atrage atenţia asupra Conferinţei Naţiunilor Unite de la Paris privind schimbările climatice, programată pentru 30 noiembrie - 11 decembrie. Peste 190 de şefi de stat şi de guverne se vor reuni în capitala Franţei pentru a discuta un nou acord global privind reducerea emsiilor cu efect de seră, pentru a preveni schimbări climatice ireversibile.
Parteneri: Arcub, Romprest, Romprest Security, Apa Nova, Romstal, Seneca Anticafe, City Garden, Veolia. Eveniment recomandat de Ambasada Franței în România, cu sprijinul Chelgate România.
Postul emite în FM la Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj. Alte 60 de posturi de radio din ţară preiau o parte din programe. În total, RFI România este ascultat zilnic de circa 200.000 de oameni în întreaga ţară. Pe web, pagina RFI România înregistrează o creştere puternică a numărului de cititori (cu 45% mai multe accesări în 2013).
Despre Park(ing)Day
PARK(ing) Day este un eveniment neconvenţional de mediu, iniţiat de către studioul de Artă Rebar din San Francisco, în anul 2005. El constă în aşezarea de gazon viu pe spaţiile acoperite cu beton din marile oraşe ale lumii. În anul 2011, PARK(ing) Day însemna aproape 1000 de parcuri, în peste 160 de oraşe, din 35 de ţări şi şase continente. PARK(ing) Day se desfăşoară la nivel mondial în a treia zi de vineri a lunii septembrie.