Retorica rîsului

Rîde. Delicat, timid, sobru, zguduit, în cascadă, cu tot corpul. Uneori, rîsul ei devine şoptit, misterios, vag insinuant, chiar şuierător. Rîde după partitură. Rîde după salturile unor mingi, zglobii, lente sau înfundate. Rîde la comandă. O oră întreagă, Antonia Baehr a rîs. Un spectacol aparent simplu, fals monoton, se dovedeşte a fi un tratat complex despre mecanica rîsului. Binecunoscuta hiperconceptualizare din performance-ul contemporan (că dans nu-i mai putem spune) ia uneori forme încîntătoare.

Invitat în cadrul „Zilelor strîmbe”, spectacolul Antoniei Baehr, Rîs (Lachen - Rire – Laugh) dezvoltă o dramaturgie a rîsului. „În aprilie 2007, Antonia Baehr a început să lucreze la această piesă monumentală cerînd cîtorva prieteni să îi sărbătorească ziua de naştere făcîndu-i cadou „partituri de rîs”. Partiturile urmau să fie compoziţii pentru Antonia Baehr singură pe scenă, cu lungimi între 5 şi 15 minute, concentrate pe actul de a rîde şi nu pe dorinţa de a fi amuzant. Muzicieni, artişti vizuali, dansatori şi performeri, precum şi membri ai familiei Baehr au răspuns cu aproape 20 de partituri de o mare varietate” (prezentarea spectacolului).

Rîsul construiește și deconstruiește personaje, este o trăsătură umană definitorie și, prin urmare, psihanalizabilă. Antonia Baehr interpretează consecutiv mai multe personaje, uneori alternativ în duete, caracterizîndu-le exclusiv prin rîs ca și cum ar juca numai didascalii cu o singură indicație: rîzi. Rîsul disecă psihicul, tipologiile umane sînt convenționale, trecerea din starea de rîs în cea „civilă” se face abrupt, asumat. Se arhivează tipuri de rîs, dar și feluri de a te face că rîzi. Autentic versus fals.

De la portrete, Antonia Baehr trece la mecanica rîsului, urmînd indicațiile tatălui ei de a trasa o genealogie a rîsului. Folosind o lentilă concavă care mărește imaginea (propriul chip) grotesc, prin deformare, Antonia Baehr pune la microscop sunetul rîsului și posibile trasee ale acestuia: animalic (de la lup la păsări), vampiric, horcăit, macabru, fantomatic.

Ultima parte a acestui studiu performativ pune deschis problema rîsului la comandă. Un stimul fals declanșează o reacție adevărată? „Rîsul fals nu poate fi contagios”, susține mama Antoniei Baehr într-o înregistrare audio. Umanul poate fi mecanizat pînă la reacții primare precum rîsul, dar odată falsificată reacția, aceasta nu poate genera decît o tot reacție artificială. Autenticul este exclus. Antonia Baehr începe să rîdă la comandă. „Nu, rîsul fals nu e contagios”, îi răspunde mama ei rîzînd.

Teatrul Odeon
Rîs (Lachen - Rire - Laugh)
concept, interpretare, compoziție și coregrafie: Antonia Baehr (Germania)
colaborare artistică și coregrafie: Valérie Castan
dramaturgie : Lindy Annis
creație sonoră și compoziție : Manuel Coursin
regia de sunet: Samuel Pajand
creație lumini: Sylvie Garot
regie de lumini: Rima Ben Brahim, Raphaël Vincent
producție: make up productions
co-producție : Les Laboratoires d'Aubervilliers, Les Subsistances, Lyon
Sprijinit de administrația culturală a orașului Berlin
foto: Marc Domage

Spectacolul a fost invitat de către Căminul Cultural în cadrul programului ”Zilele strîmbe”.

Căminul Cultural este un proiect nomad ce oferă un cadru performativ și discursiv pentru practica artistică și politică. Direcția artistică a proiectului este asigurată de artiștii Brynjar Bandlien, Farid Fairuz și Manuel Pelmuș. Proiectul este administrat de Asociația culturală Solitude Project în cooperare cu Bandlien/Pelmuș.

Programul „Zilele Strîmbe” desfășurat între 18 octombrie – 25 noiembrie și-a propus să abordeze, în mod performativ, forme și probleme delicate sau generatoare de tensiune în cadrul societății românești și nu numai.

Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.