Respect, coaie!

Am citit cîndva niște pagini despre salutul militar, nu foarte diferit de la o cultură la alta. Aceeași palmă întinsă cu vîrful degetelor atingînd tîmpla, același antebraţ îngheţat la 45 de grade. M-am întrebat atunci care este originea gestului ridicol, aflînd că la această uşă înţepenită se umblă cu mai multe feluri de chei. Unii spun că romanii, capii tuturor răutăţilor, au desţelenit şi acest pămînt. Iar postura ar fi vrut să sugereze măreţia superiorilor, de a căror strălucire privirile trebuiau ferite sub mîna pusă cozoroc. Dimpotrivă, alte păreri plasează tipul similar de salut abia în perioada medievală, atunci cînd pentru cavalerii încercînd să se înfrunte ochi în ochi era musai să-şi ridice vizierele coifurilor. Şi amorţeau aşa, cu mîinile întinse către felia de metal.

Despre "Deutscher Gruß", salutul Nazi din timpul celui de-al doilea război mondial, tot romanii par vinovați. Fiind asociat cu subordonarea necondiţionată faţă de Hitler, iar mai tîrziu cu loialitatea faţă de mişcarea fascistă a lui Mussolini, practicarea lui în spaţii publice duce în Germania de astăzi la o răcoare de pînă la trei ani. Ciudată hermeneutică în care trăim!

O altă explicaţie a palmei întinse înspre frunte în fața superiorilor în grad ţine de vestimentaţia adoptată în cadrul corpurilor de forţe armate. Pînă prin 1970, atunci cînd a avut loc o revoluţie în designul uniformelor militare, piesele care acopereau capul erau pălării obişnuite. Bălării mai mult sau mai puţin înnobilate cu pene. Aşa că respectul pentru unul aflat ierarhic mai sus se făcea doar prin descoperirea capului. Ca în civilie. Inovaţiile aduse la sfîrşitul secolului 20 echipamentului de luptă se împlinesc şi în chingile fixînd sub bărbie casca sau caşcheta (expresia generalului-antrenor nea Puiu). Aşa că gestul de a duce mîna la frunte a înlocuit dezvelirea ţestei.

Salutul militar, devenit subiect de bacalaureat… Mă pufneşte rîsul! Programa de bacalaureat pentru disciplina Pregătire militară presupune o probă teoretică pentru aplicarea deprinderilor specifice activităţilor militare în acţiuni cu caracter militar: Salutul militar. Lucruri absurde, devenite normă. Exprimate prin aglomerări suspecte şi viciate, de cuvinte repetate fără rost.

În "Balada de încheiere a Testamentului Mare", mîna lui Villon aterizează spre prohab, împlinind astfel nu un salut, ci un lucru mai preţios și demn de respect: un jurămînt:

"Ici testamentul s-a-ncheiat,

Sfîrşind, al bietului Villon.

Veniţi cînd clopotele bat

Şi dau de mormîntare zvon,

În straie roşii vermillon.

El fu, (pe fudulii jurase),

Amant martir, morţii plocon

Cînd lumea asta o lăsase."

Iarăşi romanii! Vinovaţi de toate, am mai spus-o deja. Se zice că tot ei, pentru a lega jurămintele, îşi puneau mîinile pe testicule. De altfel, denumirea boașelor pare să aibă rădăcina etimologică în latinescul testis, care chiar asta înseamnă: mărturie. Una redevenită formă de salut în jungla urbană a Bucureştilor. După două mii şi mai bine de ani. 

Călin Torsan este muzician şi prozator. Cea mai recentă carte publicată: romanul  Plasterca , Casa de pariuri literare, 2013.