Realia – Dincolo de sîrma ghimpată a memoriei
În august 2006, cineva îmi declara: Eu nu îmi propun să scot spectacole pe bandă, între creaţiile mele există distanţe mari, am creat numai atunci cînd am simţit că am ceva de spus, că s-a acumulat ceva. Numele lui este Mihai Mihalcea...
În februarie 2010, cineva îmi scria: I have been studying and practicing oriental dance, yoga, music, ballet and contemporary dance in Germany, France and United States of America. Following some strong and unpredictable experiences that have changed my life radically five years ago I left out the artistic practice and the performance art world but I kept an eye on what was going on especially in the dance field. Numele lui este Farid Fairuz…
………………………………………………………………………………………………………
Autorul spectacolului Realia este un cîmp de luptă între două ipostaze identitare; este rodul unori tensiuni între două alter-ego-uri care își dispută asimilarea. Ne aflăm într-un spaţiu convertit în camera lui Mihai Mihalcea, printre materializări ale unei memorii cu accente ce pot exprima un subconștient colectiv: fotografii de familie, obiecte-cheie, expresii ale unei istorii individuale, paradigmatice însă pentru o întreagă epocă.
Spectacolul Realia lansează interogații la care se poate răspunde cu semnificații multiple: avem oare de-a face cu o dualitate? Vorbim cumva de o tendință schizoidă? Sau sîntem, de fapt, confruntați cu un travaliu, prin care se încearcă reconcilierea, la nivel psihologic, cu o zonă interzisă, cu un spațiu al pericolului? Farid Fairuz este „musulmanul”, statut cu un sens greu de uitat, moştenit din vremea copilăriei: I am born in Lebanon pe Soseaua Giurgiului 117, la jumătate de kilometru de șina de tren care despărţea o parte a lumii acceptate de deşertul numit Ferentari. Dincolo de şină nu aveam voie sa călcăm, „ca să nu ne fure musulmanii”... (citat din textul spectacolului).
Realia nu este numai un spectacol despre această luptă de integrare a celui interzis, de reconciliere cu o zonă a originilor spre care nu exista acces. Realia este o intersecție de spații conservate în compartimente virtuale ale memoriei, ciocniri între clipe rupte din biografii metamorfozate în tipologii prin intermediul cărora unii spectatori vor rezona cu amintiri din propria lor viață. Bucureştiul şi Libanul, punctele de origine ale celor două eu-ri au încărcătură mitologică şi politică, alcătuind o geografie metaforică prin prisma căreia istoria personală se transfigurează într-un discurs artistic cu accente universale.
În Realia dansul are o funcție esențială, este impuls primordial și principiu al transformării, este substanța care cimentează cele două zone de tensiune. Pirueta nesfîrșită din camera copilăriei are consistența unei fundații pe care va fi clădită o întreagă biografie. Rățuștele de jucărie, simulînd un lac al lebedelor dintr-un joc de copil, stau mărturie pentru ceea ce rămîne indestructibil, chiar și atunci cînd se instaurează indistincția dintre real și ficțiune, dintre persona și ceea ce masca ascunde. În această pendulare între identități, între hărți lăuntrice, dansul este concomitent traumă și rezervor al sinelui, esență și efemer.
Realia este, deasemenea, un discurs artistic despre granița fragilă dintre ceea ce este asumat ca real și ceea ce se impune ca ficțiune. Mihai Mihalcea şi Farid Fairuz sînt, de fapt, construcţii biografice plămădite în egală măsură din istorie obiectivă şi din poveste, din cronologie concretă şi atemporalitate.
În final, „musulmanul” învinge: În 2009 m-am lăsat condus de ultimele presimțiri și am revenit aproape de lumea spectacolului. După o procesiune dintr-un orășel obscur al Poloniei am venit aici să descînt cultura română și să vă scap de traume. L-am forțat pe Mihalcea să-și ia Bun rămas! L-am readus în locul acela de unde a putut să dispară din tot și din toate. Numele meu este Farid Fairuz. (citat din textul spectacolului).
În spaţiul autobiografic al celui asimilat, bariera psihologică este trecută. Zona de pericol este nu doar depăşită, ci şi asimilată la nivelul conştiinţei, devenind identitate autonomă. Linia ferată dincolo de care „sălăşluiesc musulmanii” este desfiinţată în plan simbolic, prin victoria identitară a lui Farid Fairuz. „Musulmanul” Farid îl „fură” pe Mihalcea, ameninţarea din copilărie se împlineşte printr-un manifest artistic ce se extinde asupra întregii existenţe personale. Un nou „eu” preia controlul după ce a sălăşluit vreme îndelungată dincolo de sîrma ghimpată a memoriei.
Gina Şerbănescu este critic de arte vizuale.
Foto: Andrei Bibirigea