Războiul acesta ne priveşte pe toţi
Ceea ce trebuia să se întîmple s-a întîmplat: o dată cu
la ţara vecină, Algeria, operaţiunea militară lansată de francezi în urmă cu o săptămînă, pentru a bloca avansarea miliţiilor islamiste care controlează Nordul Mali, s-a transformat într-un război lung şi dificil. Un război pe care Franţa nu îl poate cîştiga singură, fără ajutorul partenerilor săi europeni, sau chiar al NATO.
Implicarea – militară, umană, diplomatică – a celor Douăzeci şi şapte de state membre este cu atît mai oportună cu cît criza în curs este rezultatul efectiv al unei situaţii cunoscute de mult timp, şi în faţa căreia s-a adoptat politica struţului. În
(martie 2011), UE aminteşte un control "direct" şi "indirect" al Al-Qaida asupra unei părţi a regiunii. Dar ea mizează mai degrabă pe un ajutor acordat dezvoltării şi cooperării reginale decît pe lupta împotriva miliţiilor islamiste.
Nu e de mirare, căci UE are o expertiză de mult recunoscută în acest domeniu. Însă aplicarea sa în acest context este similară cu a nega unul dintre principalele – dacă nu principalul – obstacol în calea dezvoltării economice a unei regiuni care
.
Iar acest obstacol este unul pe care europenii nu par să aibă chef să-l stăpînească altfel decît cu ajutorul bunelor intenţii, ceva avioane de transport sau instructori care să se ocupe de educaţia armatelor locale, evident incapabile să gereze nişte jihadişti atît rapizi cît şi motivaţi. Le-am văzut forţele chiar joia aceasta, în timpul reuniunii extraordinare a miniştrilor de Afaceri externe ai UE.
Ori, totul dă de înţeles că aceste măsuri soft nu vor fi suficiente pentru a elibera regiunea de ameninţarea pe care o reprezintă aceste miliţii, atît pentru ţările care sînt direct implicate cît şi pentru Europa. Neutralizarea lor – oare chiar am putea negocia cu ele? – este o condiţie sine qua non pentru stabilizarea acestei regiuni şi pentru dezvoltarea sa economică. Europenii mai pot beneficia încă de o anumită bunăvoinţă din partea populaţiilor din regiune, confruntate fie cu realitatea, fie cu perspectiva unei dictaturi a grupărilor islamiste.
Vrem sau nu, prin implicaţiile sale, acest război ne priveşte pe toţi, este şi al europenilor. Aşa că ar fi preferabil să scoată capetele din nisip şi să-şi asume responsabilităţile – singuri sau în cadrul UE – atîta timp cît se mai bucură încă de un cît de mic capital de simpatie în această regiune.
Gian Paolo Accardo este un jurnalist italo-olandez născut la Bruxelles în 1969. A lucrat ca redactor la Internazionale şi Courrier international şi a fost corespondent pentru agenţia de presă italiană Apcom. Este redactor şef adjunct al presseurop.eu.