Psalmul XIX

Născut în cer, dar exilat de Tine

pe-acest pămînt de spaime şi înfrîngeri,

ce-ai vrea să fac? Să-nfăşur în suspine

căderea din grădina Ta cu îngeri?

Să-mi pun subtilul suflet să-şi deplîngă

logodna cu materia nătîngă?

Să urlu? Să blestem?

Nu, Doamne. Clipa

dă tuturora preţ sălbatic: gura

în sărutare poate fi aripa

unui heruv care-ntrecînd măsura

îndoaie un alt cer ce se deschide

la mîngîierea mîinii mele-avide.

Dă, Doamne: jos, la marginea luminii,

eu aflu-n zorii zilei, beat de rouă,

văzutele: femeia, urşii, crinii,

granitul fără vîrstă, luna nouă,

şi tot ce-i frumuseţe întrupată

crescînd şi apunînd cu mine-odată.

Dacă, trezit din timpul fără capăt,

voi fi chemat în rai, strigat pe nume,

îngăduie, Stăpîne, să-mi recapăt

acelaşi trup ce l-am avut în lume:

ca să domnească-n veci la vămi natale

lucrarea cea dintîi a mîinii Tale.

111 cele mai frumoase poezii,