proprietate privată
pe scările blocului de pe vasile conta 3
îmbătrînește o oglindă.
trecătorii o îmbrățișează,
o sărută, își fac fotografii
acoperindu-și fața.
de fiecare dată cînd o pisică își freacă
urechile de colțurile ei
tremură
se scutură de sclipici, rugăciuni
mesaje rămase în notițe
coșuri pline în aplicații de cumpărături online.
oglinda a crescut din canalizarea noastră,
are rădăcinile în pădurile aduse pe
bocancii purtați la festivaluri,
straturi sănătoase de coji de semințe și capace de
desperados cu fundiță și limetă.
la început mi-a fost teamă, acum
mă cațăr și eu pe imaginile din ochii mei:
accept hainele pe care le port
lumina pe care o împrăștii
tremurul palmelor cînd ating marmură și
piele. coroana de mea de flori și rubine
împletită cu iederă, internet de mare viteză,
dorința de a străluci ca un casino,
ca licărul din ochii mamei cînd mă întorc acasă.
oglinda vede mai multe în mine pentru că
m-a văzut cu mai puține pe mine.
îmi pun eșarfa pe ochi, mă ating în reflexie
îmi dau seama cît sînt de luminoasă cînd
îmi înțeleg liniile trupului.
din boxă aud listz și maluma,
viața e suficientă și întreagă cînd trag obloanele.
bărbatul de lîngă mine mă apucă cu gura de ceafă,
mă cară departe de reflexii și închipuiri,
îmi promite realitatea curată și pătrunde
ca un om fără adăpost care știe
cel mai cald și primitor loc de înnoptat.