Proiecţie şi dezbatere "L’année dernière à Marienbad"

Joi, 29 mai, ora 19, în sala de cinema UNATC va avea loc proiecţia filmului Anul trecut la Marienbad, regizat de Alain Resnais în 1961. Discuția cu publicul va fi moderată de Andra Petrescu și Bianca Bănică.

Gîndit ca un drum într-un labirint în care fiecare cotitură și fiecare culoar să conducă doar către o altă imposibilitate, cel de-al doilea lungmetraj de ficțiune al lui Alain Resnais, L’Année dernière à Marienbad, este un experiment filmic în care temporalitatea și spațialitatea capătă o dimensiune suprarealistă, iar personajele devin pretext pentru o suprapunere de planuri și de posibilități; niciuna dintre acestea nu pare a fi realitatea.

Firul narativ al filmului este, de fapt, doar descrierea unor circumstanțe inițiale, asupra cărora planează pînă la final îndoiala de a fi de asemenea onirice, sau proiectate din subconștient, ori din memorie, precum restul imaginilor. Astfel, un bărbat și o femeie a căror identitate nu este dezvăluită se întîlnesc într-un hotel baroc. El pare să o cunoască, ea pare să nu-și amintească. El insistă că s-au văzut în același loc cu un an în urmă, iar ea insistă că vorbele bărbatului sînt închipuiri. El începe să îi ofere indicii despre experiența petrecută împreună. Ea pare să înceapă să reconstruiască un trecut deformat. Vedem o serie de flashback-uri sau o transpunere vizuală a imaginației femeii induse de vorbele bărbatului, sau o rememorare subiectivă a trecutului din prisma bărbatului. Fiecare moment își anulează probabilitatea de a se fi întîmplat într-adevăr prin lipsa coordonatelor spațiale sau temporale. Cadrele consecutive din unghiulații care aproape acoperă 360 de grade sugerează efectul de halucinație sau vis, recompunerea trecutului ajunge să fie o descompunere a realității și o inducere de dezechilibru asupra prezentului.

Traveling-urile extrem de lungi combinate cu panoramări laterale din primul cadru al filmului prezintă hotelul în care are loc acțiunea drept un univers cel puțin bizar, în care rapiditatea înaintării camerei și imobilitatea personajelor care asistă la o piesă de teatru (cei doi protagoniști continuă să fie destul de statici pe tot parcursul filmului) se suprapun, creînd încă un efect suprarealist, percepția fiind cea de vertij.

Dialogurile dintre personaje sînt laconice și repetitive, iar vocea din off care descrie hotelul în primul cadru al filmului, apoi însoțește așa-zisele amintiri sau închipuiri, pare o continuă hipnoză care încearcă să ajungă din ce în ce mai adînc în subconștient, trecînd de mai multe ori pe același drum, dar crescînd presiunea asupra celui hipnotizat.

Resnais își prefigurează în L’Année dernière à Marienbad tehnicile favorite (renunțarea la narativitate cronologică, utilizarea montajului dominat de fragmentarism și de  iluzie, explorarea tuturor perspectivelor de a cunoaște din punct de vedere cinematografic un obiect, un personaj, o situație, o idee), precum și temele predilecte pe care le va explora de-a lungul carierei  - paradoxul uitării și al amintirii subiective, ideea că cinemaul și arta, în genere, este o altă realitate, adițională realității cotidiene și nu o copie a acesteia.