Proiecţie "Les vacances de Monsieur Hulot"

20 februarie 2014   Dileme on-line

Joi, 20 februarie, ora 19, în sala de cinema UNATC va avea loc proiecţia filmului Les vacances de Monsieur Hulot. Discuţia cu publicul va fi moderată de Irina Trocan şi Oana Ghera.

Cel de-al doilea lungmetraj al lui Jacques Tati și filmul care i-a adus notorietate ca regizor, Les vacances de Monsieur Hulot deschide seria celor patru filme în centrul cărora cineastul își va plasa personajul-semnătură, lunganul neîndemînatic care merge parcă împiedicîndu-se de el însuși, ușor adus de umeri, executînd la tot pasul un soi de plecăciuni reținute în încercarea (zadarnică!, și aici intervine ceea ce Tati numește stropul de dramă fără de care comedia nu poate exista) de a căpăta bunăvoința unor oameni  în mijlocul cărora nu se poate adapta.

Cu mașina lui învechită care merge hurducăindu-se, duduind la tot pasul de-ai zice că acuș-acuș are să se rupă în bucăți, pe care o depășesc rînd pe rînd automobilele noi, mai arătoase și mai rapide ale celorlalți turiști, cu pantalonii lui prea scurți care lasă să i se întrevadă șosetele în dungi, cu o pălărie fără formă îndesată pe cap, bolborosind cuvintele din cauza pipei pe care o ține în gură, Monsieur Hulot distonează  din  prima clipă cu ceilalți turiști care înțeleg să își petreacă vacanța repetînd zi după zi, aproape mecanic, același set de acțiuni monotone.

Viziunea lui Tati nu este însă una condescendentă, funcționînd mai degrabă ca o  formă de observație a doua dinamici sociale incompatibile care se ciocnesc inevitabil, decît ca o critică a conformismului burghez.

Umorul însuși se naște din această formă de observație și nu din superioritatea detașată cu care spectatorul ar putea privi stîngăciile lui Hulot. Sigur că atunci cînd, vrînd să ajute o domnișoară să își ducă bagajul voluminos în interior, ia o altă valiză drept treaptă și calcă în gol ducîndu-se grămadă cu tot cu bagaj prin ușa întredeschisă, prin salonul casei și înapoi afară, în curtea din spate, printr-o altă ușă, nu putem decît să ne amuzăm pe seama împiedicatului Monsieur Hulot. Însă umorul lui Tati nu este crud. La finalul gagului, Hulot nu cade cu tot cu bagaje spre umilirea lui totală, ci se redresează la timp pentru apariția domnișoarei căreia îi oferise ajutorul. Stîngăcia a rămas între noi, spectatorii, și Monsieur Hulot.

În altă parte, aflat pe plajă, Monsieur Hulot vede un domn ce pare să spioneze pe cineva care se schimbă. Spectatorul asemenea. Drept urmare, nu putem decît să ne bucurăm cînd Hulot îi trage domnului în cauză un șut în fund. Asta numai preț de cîteva clipe, pînă cînd cadrul este ajustat și vedem că domnul suspectat făcea, de fapt, o fotografie familiei sale. De data asta, stîngăcia e între noi, spectatorii, și Hulot în sensul în care rîsul nostrusatisfăcut care a însoțit șutul lui Hulot, ne-a făcut părtași la încurcătura lui.

Și mai mult.În alte momente, ca de pildă intr-unul din cele două set-pieces memorabile ale filmului, cel cu băiețelul care cumpără înghețată, Tati refuză demonstrativ să ne dea satisfacție. Băiețelul, pe care așa cum este construit cadrul  de-abia îl putem vedea de după toneta de înghețată, cumpără două înghețate și pleacă. Inevitabil, spectatorul se așteaptă ca băiețelul să se împiedice cumva și scape una din înghețate în nisip. Ce face Tati este să îl pună să urce niște trepte, să traverseze o stradă, apoi să deschidă o ușa înclinînd una din înghețate, pînă cînd ai zice că e musai să cadă, fără ca vreun strop de înghețată să alunece pe jos, pentru ca ajuns la hotel să se bucure drept recompensă de înghețată alături de prietena lui.

Modul în care Tati pune în scenă toate aceste momente e întrucîtva o prefigurare a ceea ce Jonathan Rosenbaum avea să numească în legătură cu Playtime (probabil capodopera lui Tati, deși la momentul apariției a constituit un eșec major comparativ cu Les vacances de Monsieur Hulot și Mon Oncle, ducînd la ruinarea acestuia) democrația lui Tati.

Un alt aspect definitoriu pentru stilul lui Jacques Tati, pe lîngă umorul său personal și stilul vizual caracterizat de cadre lungi și încadraturi în plan mediu, în defavoarea mult uzitatului plan detaliu folosit în slapstick pentru a puncta liniile de forță ale gagurilor, este folosirea sunetului.

Dacă vorbirea funcționează mai degrabă ca accesoriu pentru a creiona atmosfera nicidecum ca un cîrlig narativ, sunetul, fie el sunet de ambiență accentuat în mod exagerat de Tati, ca atunci cînd Monsieur Hulot intră pentru prima dată în hotel, aducînd cu el o rafală de vînt cu atît mai răvășitoare cu cît e însoțită de un vuiet azurzitor, fie sunet inventat de Tati cum e cazul anunțului pe un ton  pițigăiat, atît de distorsionat încît devine neinteligibil, care se aude în gară într-una din primele secvențe ale filmului, dînd naștere gagului cu oamenii care  aleargă de la un peron la altul luîndu-se după ceea ce cred că înțeleg din anunț, pierzînd de fiecare dată trenul care ajunge tocmai la linia de la care au plecat, este esențial umorului lui Tati.Drept dovadă stă faptul că pentru Les vacances de Monsieur Hulot, Tati a  petrecut mai mult timp editînd sunetul decît pentru a turna filmul, revenind asupra acestuia și la mult timp după lansarea filmului, prima dată pentru a-l reedita în 1963, apoi în 1978 pentru a înlocui tema muzicală originală a filmului compusă de Alain Romans (versiune pierdută astăzi) cu combinația de jazz care îl însoțește astăzi.

Arătînd spre temele centrale ale operei lui Tati,obsesia consumeristă, schimbările aduse de aceasta în relațiile sociale și alienarea orașelor transformate de tehnologie și design-ul ultra modern, care aveau să se contureze cu adevărat în Playtime, Les vacances de Monsieur Hulot rămîne în ciuda micilor sale imperfecțiuni (cum am mai putea privi oare cu aceeași candoare micile imperfecțiuni ale domnului Hulot însuși dacă s-ar fi născut dintr-un demers desăvîrșit?) una din cele mai frumoase comedii din istoria cinematografului.

Les vacances de Monsieur Houlot (Vacanța domnului Hulot)
Franța, 1953
regie Jacques Tati, Henry Marquet
scenariu Jacques Tati
imaginea Jacques Mercanton, Jean Mousselle
muzică Alain Romans
distribuție Jacques Tati, Louis Perrault

Mai multe