Prin aburul din Shanghai

Fotografii: Virgil OPRINA

În Shanghai plouă. Mult şi des. Iar cînd nu plouă e un aer aşa umed, încît atunci cînd ieşi din hotel ţi se aburesc ochelarii. 

În Shanghai nu vezi cerul. Pe de o parte din cauza aburului  (e o ceaţă gri şi umedă mai tot timpul peste oraş), pe de altă parte din cauza zgîrie-norilor. Se pare că în Shanghai, motorul economic al Chinei, se găsesc vreo 800 de zgîrie-nori. Şi încă se mai construiesc. De la aeroport pînă în centrul oraşului faci peste o oră cu maşina şi, în afară de autostrăzi suspendate cu cîte trei-patru benzi pe sens, vezi clădiri de peste 20-30 de etaje oriune te-ai uita. Nici nu e de mirare, dacă te gîndeşti că această metropolă din sud-estul Chinei are o populaţie cam cît a României: în oraş trăiesc 18 milioane de oameni la care se mai adaugă înă vreo cinci milioane care locuiesc în suburbii. Un oraş cît o ţară!

În Shanghai am fost împreună cu Orchestra Naţională Radio care a fost invitată să cînte la cel mai vechi festival de muzică din oraş, unde vin orchestre din toată lumea. Concertul a fost într-una dintre cele mai reprezentative şi mai moderne săli de concert din China - Shanghai Oriental Art Center. Este un complex de trei săli în formă de fluture. O sală pentru concerte, o alta destinată muzicii de cameră şi o alta specială pentru spectacolele de operă. Sala în care a cîntat orchestra noastră are 1800 de locuri şi este cea mai mare din multiplex. Biletele costă în medie 50 de dolari. 

E o sală cu scena în mijloc şi cu scaune aşezate circular. Cred ca nu mai este nevoie să spun cum se simt membrii unei orchestre invitată special să cînte la un festival de tradiţie din China (anul acesta a ajuns la a 30-a ediţie), cînd o sală de 1800 de locuri se umple cu chinezi veniţi să asculte pentru prima dată în viaţa lor Rapsodia I şi Simfonia I de Enescu şi plătesc pentru asta o sumă apreciabilă. Cele mai scumpe bilete la concertul pe care Orchestra Naţională Radio l-a sustinut la Shanghai costau aproape 150 de dolari, adică peste 500 de lei. Mult mai mult decît costă la Festivalul Enescu un bilet la una dintre marile orchestre ale lumii, respectiv 80 de lei. Cine ar da atît pe un bilet în România?

În Shanghai, spectatorii chinezi se bucură ingenuu, natural. Fotografiază încontinuu şi aplaudă oricînd le place, fără să ţină cont de părţile concertului. Şi tuşesc încontinuu. Nu au o disciplină de concert, dar apreciază în felul lor ceea ce ascultă. Iar cînd i-am intrebat, la final, pe unii dintre ei, cum li s-a părut, chiar dacă nu vorbeau engleză, mi-au explicat dînd din mîini şi făcînd reverenţe cît de mult le-a plăcut. 

Într-una dintre transmisiunile pe care le-am făcut, unul dintre realizatori m-a întrebat care ar fi concluzia acestei călătorii. Am două concluzii: una profesională – Orchestra Naţională Radio a dovedit, încă o dată, dacă mai era nevoie, că poate sta foarte bine pe acelaşi podium cu marile orchestre ale lumii. Şi una personală: După 20.000 de km şi 24 ore de zbor cu avionul dus – întors, această călătorie a fost cea mai frumoasă experienţă profesională şi personală de pînă acum. Orice fel de călătorie, oricît de scurtă, pe oricare continent ar fi, merită efortul! Trebuie doar să deschizi ochii.

Concertul s-a încheiat cu urale după bis-ul cu aceeaşi Ciocîrlia pe care violonistul român a fost nevoit să îl dea cînd aplauzele nu se mai opreau. 

Următorul concert al Orchestrei Naţionale Radio este sîmbătă, 25 mai, cînd va cînta în compania lui Andrea Boccelli. 

Adina DRAGOMIR este jurnalistă la Radio România Cultural.