Primarii de sector și Armata Roșie

Primarul sectorului 6 este acum păzit de trupe speciale. A primit de cîteva zile amenințări cu moartea din cauza unei dispute publice. Mai exact, primarul a făcut unele afirmații legate de începuturile perioadei comuniste și a luat unele decizii privind statuia unui mareșal sovietic aflată în sectorul său.

Totul e cît se poate de actual, numai că nu e vorba de primarul sectorului 6 din București, cum ați putea crede, ci de cel din Praga. Pe primar îl cheamă Ondřej Kolář, iar necazurile lui au început pe 21 august, cînd statuia mareșalului sovietic Ivan Konev a fost vandalizată.

Autorii isprăvii au scris pe soclul statuii „Nu mareșalului roșu!” și „Nu vom uita niciodată”. Tușa finală a fost vopseaua roșie de la baza statuii. Ca și mîna muzei de la statuia lui Eminescu din Galați, care dispare periodic, și statuia mareșalului Konev din Praga este vandalizată periodic. Numai că de data aceasta, primarul Kolář a scris pe Facebook că nu va mai șterge urmele ultimei intervenții. „Ce s-a scris pe statuie e adevărat, completează ce e deja indicat pe placa memorială”. Cît despre vopsea, primarul crede că „în definitiv, roșul e o culoare frumoasă”.

Oricum, și pînă la acest incident situația era încordată. Autoritățile locale făcuseră demersuri ca statuia să fie mutată în curtea ambasadei ruse sau lîngă aceasta. Ambasada a protestat. Dar primarul a luat ulterior incidentului cu vopseaua și decizia ca statuia să fie acoperită – moment în care a început să primească amenințările. Ca și autorii vandalizării, și cei ai amenințărilor au rămas necunoscuți pînă acum.

Nu este însă greu de intuit ce vrea să spună expresia „Nu vom uita niciodată” de pe soclul statuii. În țările est-europene prin care a trecut, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a determinat schimbarea regimului politic. Sînt și excepții, cum ar fi Austria și Finlanda, după cum au fost și țări – Iugoslavia și Albania – prin care armata sovietică nu a trecut, sau a trecut razant, dar care au devenit și ele comuniste. E adevărat că la sfîrșitul războiului, Stalin a retras Armata Roșie din Cehoslovacia, iar trecerea la comunism la Praga s-a realizat ulterior retragerii, printr-o lovitură de stat din februarie 1948. Dar imaginea tancurilor sovietice care au adus, la pachet cu îndepărtarea naziștilor, și simbolul noii orînduiri, reîmprospătat în 1968, în timpul înăbușirii Primăverii de la Praga, a rămas în memoria colectivă a cehilor. Și nu numai a lor.

Amintirea Armatei Roșii este asociată și cu o serie de jafuri și de violuri care au avut loc la sfîrșitul războiului. Nu toate țările însă au avut de suferit la fel. Germania a fost lovită crunt; istoricii vorbesc de sute de mii de violuri. În Viena, în săptămîna de după cucerire, au fost raportate 87.000 de violuri. Soldații sovietici s-au dezlănțuit și în Budapesta, unde au închis în cazărmi femeile și fetele prinse și le-au violat repetat. Chiar dacă la scară mai mică, fenomenul violurilor a avut loc probabil și în celelalte țări „eliberate”. Simultan, armata punea umărul și la repatrierea prăzii de război reprezentate de fabricile locale, demontate și transportate cu trenul în URSS. 

Comportamentul abuziv al soldaților sovietici a fost pus în legătură cu înapoierea sistemului care venea acum în contact cu o lume civilizată, propaganda agresivă care nu mai lăsa loc de diferențierea dintre naziști și germani, cinismul lui Stalin, imaginile recente ale atrocităților naziste comise pe teritoriul ocupat pînă în 1941 de URSS. Dar nu toate „armatele roșii” au acționat la fel, și nici toți militarii sovietici nu erau croiți după același tipar. Depindea și de comandant. Ivan Konev, care a condus contraofensiva sovietică spre Cehoslovacia, nu era cel mai rău. Atrocitățile cele mai mari au fost cele comise mai la nord, de trupele conduse de Rodion Malinovski. În schimb, în loc să ia măsuri, Konev se făcea foc și pară dacă i se atrăgea atenția că soldații lui violează. Spunea – la fel ca ambasada rusă de azi – că Armata Roșie e denigrată. Așa a făcut și cînd a primit plîngeri de la comuniștii din Iugoslavia – unde s-au documentat peste 100 de violuri – și de la cei din Slovacia. În schimb, trupele mareșalului Feodor Tolbuhin, care au traversat România și au intrat în Bulgaria, ar fi fost cele mai disciplinate, spun istoricii.

Apropo de Tolbuhin. Există și la București un viceprimar de sector care a vrut să schimbe denumirea parcului Tolbuhin existent în oraș. Ministerul de externe rus a protestat, acuzînd „o tentativă de rescriere a istoriei”. Cazul s-a petrecut acum doi ani, și nu mai sînt la curent cu rezultatul demersului, dacă a reușit sau nu. Ca și cehul Kolář, viceprimarul Dan Cristian Popescu menționa atunci tot pe Facebook – printre alte reproșuri legate de Basarabia și de „tezaurul românesc aflat la Moscova” – că reprezentanții ruși „nu-și mai amintesc de atitudinea soldaților ruși care s-au comportat precum o armată de ocupație”. Bun, soldații sovietici nu erau doar ruși, dar asta e o observație minoră. Ce e important e – cum scrie acum și pe soclul statuii lui Konev din Praga – că oamenii nu uită esențialul, chit că, iată, ieri s-au marcat fix 80 de ani de la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Statuia vandalizată a mareșalului sovietic Ivan Konev, Praga, august 2019. Sursa: facebook.com/kolarondrej