Presa, marele absent din lista revendicărilor reformiste

Mi-e teamă că în curînd se va trage linia după manifestațiile din noiembrie pentru o nouă politică și unele domenii care au nevoie stringentă de reformă nici măcar nu au fost pomenite. E adevărat că atunci cînd vorbești de reformă morală, reformă politică și reformă instituțională - principalele linii de revendicări pe care le-am decelat “în stradă“ - imposibil să nu atingi aproape toate domeniile, dar asta nu ține loc de o nominalizare cu subiect și predicat.

Domeniul la care mă refer este presa, una dintre instituțiile de bază în funcționarea unei societăți democratice. Dacă lipsa de transparență din partea autorităților a fost una dintre marile nemulțumiri care au scos oameni în stradă, atunci e cazul de spus clar că fără presă nu poate fi vorba de nici o transparență. Că în România, pînă acum, presa are nevoie de reformă pentru a-și redefini poziția în societate, de data aceasta într-un mod corect.

Lumea știe prea bine cu cine are de-a face atunci cînd se uită la televizor. Nu degeaba în sondajele de opinie din ultimii ani presa este pe locurile codașe la capitolul încredere. Pe de altă parte, presa nu e nici genul de instituție care să domine topurile încrederii. Dar o poziție mediană poate fi considerată satisfăcătoare pentru felul în care presa dintr-o țară contribuie la asigurarea transparenței.
Presa din România are, e drept, un handicap istoric. Ea a trăit mereu în umbra politicului. E cazul perioadei interbelice, e cazul perioadei comuniste și e cazul perioadei de după 1989. Nu e de mirare că în recolta de politicieni corupți strînsă de DNA s-au găsit așa de mulți patroni din presă și jurnaliști. Așa sînt amestecate rolurile aici, și de aceea primul înțeles al reformei presei este de fapt emanciparea jurnalismului de politic. “Depolitizarea instituțiilor“ a fost menționată în stradă sau trecută pe lista de revendicări a ONG-urilor, dar ea se aplică, trebuie specificat, și presei, indiferent de patronatul ei, public sau privat. Dar, cum spuneam, emanciparea jurnalismului de politic ar fi o premieră istorică, nu doar una postdecembristă.

După 1989, au fost trei etape ale presei din România, împărțite aproximativ în decadele scurse de atunci. Au fost anii ‘90, cu a lor presă a semnelor de exclamare, au fost anii 2000, cînd în presă s-au pus poate mai multe semne de întrebare decît oricînd și au fost anii de după 2010, cînd au dominat punctele de suspensie. Dar oricît de spectaculoasă a fost evoluția post-decembristă a presei în anii de explozie, ea nu a ținut loc de definire și consacrare. După cum degradarea condiției jurnalistului în ultimii ani de criză economică nu are legătură cu criza morală perenă a presei din România.

Acum, după 25 de ani de la schimbarea de regim politic, convingerea mea e că în profunzimea redacției, presa din România nu are nicio problemă de identitate. Prin definiție, jurnaliștii care își respectă meseria - adică cei necocoșați de îndatoririle politice - au cele mai puternice personalități, nu neapărat publice și nu neapărat cunoscute, și pot genera un etos al profesiei. Problema este la nivelul managementului de presă, care e vătaful politicului în redacție și care a avut pînă acum mînă liberă și pentru a îndrepta presa în direcția greșită. Probabil că o reformă în presă de aici trebuie să pornească, de la o definire a independenței redacției față de management.
Există și pericolul ca unii să spună că nu mai are rost să ne cheltuim energiile cu reforma presei, oricum în epoca internetului oricine e jurnalist, informația s-a democratizat și poate chiar că nici nu mai e nevoie de așa o meserie. Eu nu împărtășesc așa o viziune. Și acum, precum în alte epoci, e nevoie de cineva sceptic, inteligent, curios, investit de societate tocmai cu verificarea faptelor și spuselor în numele unei majorități a oamenilor care nu au timp de asemenea investigații. S-au inventat motoare de căutare pe internet, dar nu și aplicația de pus cap la cap informațiile din el, presupunînd prin reducere la absurd că acolo ar fi toate.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.