Povestea iepurelui care a fugit de acasă pentru a se face star TV

Apărut în Dilema, nr. 460, 21 decembrie 2001, la dosarul "Tirania faptului divers"

"Înainte de a ne lua la revedere, doamnelor şi domnilor, iată acum o ştire de ultimă oră: membrii familiei X. din orăşelul Y., comitatul Z., sînt în pragul deznădejdii, după ce iepuraşul mezinului a dispărut noaptea trecută din coteţul său din spatele casei. Comunitatea locală s-a mobilizat şi a pornit în căutarea favoritului familiei. Nu se ştie deocamdată dacă la originea dispariţiei stă o mînă criminală sau dacă este vorba doar de tentaţia aventurii pentru acest mic animal care, ajuns la vîrsta de 6 luni, a pornit să descopere lumea pe cont propriu. Corespondentul nostru din zonă a urmărit pentru dumneavoastră evenimentele din Y. şi este gata să ne ofere mai multe amănunte."

Milioanele de telespectatori ai principalei emisiuni de ştiri a BBC trebuie să fi rămas cu gura căscată şi ceaşca de ceai la jumătatea drumului cînd, în urmă cu aproape 20 de ani, prezentatorul numărul 1 al regatului chiar şi-a informat telespectatorii despre drama unui biet iepure fugit de acasă. Pentru prima dată în existenţa sa, postul de televiziune cu buget de 1 miliard de lire sterline pe an, cu mii de angajaţi, cu un cod intern de conduită de 500 de pagini, ei bine, tocmai BBC, care n-ar întrerupe emisia nici pentru a anunţa o explozie nucleară în centrul Londrei fără confirmări din trei surse independente, căzuse în ispita dulcelui derizoriu al faptului divers. Ce-o fi provocat cedarea?

Ne putem închipui că, pentru producătorul general al ştirilor din acea seară, fusese o tură de coşmar. Un sumar subţire, niscaiva evenimente soft, poate o suprapunere nefericită a concediilor reporterilor de calibru, unul-două incidente tehnice care ruinaseră puţinele filmări ale zilei, toate vor fi dus la un desfăşurător plin de găuri, care nici umflat cu pompa nu acoperea spaţiul de emisie. Povestea iepurelui a devenit, astfel, un petic, un material de umplutură. Se mai întîmplă.

Sau poate, cine ştie, producătorul general tocmai fusese dat afară, aşa că s-a gîndit ca, în loc de adio, să răstoarne călimara plină în capul şefului cîinos care-l lăsase fără pîine. Ce putea fi mai nimerit decît un reportaj care să provoace hohotele dispreţuitoare ale colegilor de breaslă? Pune ştirile BBC să relateze despre iepuri trişti şi înveseleşti toţi detractorii.

Sau, în fine, poate că producătorul general era un doar un băiat isteţ, sătul de scrobeala pusă-n undă seară de seară de BBC, templul tuturor televiziunilor, standardul profesional al jurnaliştilor de pretutindeni, făclia morală a naţiei. Dă-le telespectatorilor o poveste, cu emoţii şi suspans, şi s-ar putea să le placă mai mult decît comunicatele de război.

Adesea, criza dintr-o redacţie de ştiri aflată în pană de subiecte naşte idei minunate. Vorbind prietenos şi credibil din tubul catodic despre dispariţia unui iepure, prezentatorul numărul 1 al BBC nici n-a ştiut ce declanşează. Momentul de stupoare naţională s-a transformat într-un vîrf de audienţă şi, pe cale de consecinţă, într-un serial de ştiri de mare succes: "The rabbit story". Timp de aproape o săptămînă, echipele BBC au căutat urmele patrupedului pe toate peluzele şi prin toate cotloanele micului orăşel, au intervievat martori, au reconstituit evenimentele, au centralizat informaţii şi au încurajat familia disperată. Cînd, într-un climax naţional, iepuraşul a fost găsit, imaginile cu mezinul familiei strîngîndu-l în braţe au provocat lacrimi de fericire, suspine de uşurare şi, evident, un nou rating record.

BBC a tras învăţămintele de rigoare. De 20 de ani încoace, prăjiturica faptului divers face mereu parte din meniul şedinţelor de sumar şi, ca orice desert care se respectă, încheie festinul ştirilor. Genul "The rabbit story" a devenit terminatorul subiectelor de o gravissimă importanţă - deci de o maximă plicticoşenie - pe care le degajează sec la Marele Coş, doar pentru a-şi face loc în desfăşurător.

Reţeta, care nici măcar n-a fost inventată de BBC, funcţionează oriunde, cu opţionalele cerute de client. Unii se-nmoaie la povestioare cu pui de animale şi pui de oameni, alţii cad pe spate văzînd recorduri inutile stabilite de concetăţeni frenetici, alţii frisonează cînd văd sînge şi simt violenţă. Faptul divers cucereşte publicul şi susţine afaceri. Pretutindeni, gazetele de fapt divers au tirajul cel mai mare. Emisiunile calate pe fapt divers au cei mai fideli telespectatori. Agenţiile de presă livrează fluxuri dedicate faptului divers. În toată lumea, mii de reporteri caută cu înfrigurare, culeg, editează şi transmit fapt divers. Industria faptului divers duduie pe 5 continente, inventează, umflă, asamblează, lustruieşte, ambalează şi vinde cu profit, minut de minut, o uriaşă cantitate de sentimentalism derizoriu, care ne face pe toţi să ascultăm, să ne uităm, să plîngem, să rîdem, să trăim emoţii.

Fă publicul să rîdă şi l-ai cucerit. Fă-l să se oprească o clipă, să se mire, să fie fericit sau de-a binelea disperat pentru soarta cine ştie cărui iepure bezmetic - n-are nici o importanţă, tot ce-ţi trebuie este să-i abaţi gîndul de la blestemata de telecomandă, de la acel cumplit buton care te aruncă din casa lui înapoi în eter şi de acolo direct în stradă, în şomaj.

Fă toate astea în mod profesionist şi atunci, în clipa de neatenţie pe care ai provocat-o, publicul va înghiţi şi cîrligul din rîmă: pauza publicitară.

Sau poate credeaţi că nu-i nici o şmecherie să te ocupi de fapt divers.

Foto: Mediafax