Politicieni cu inimi artificiale

16 iunie 2011   Dileme on-line

„Dick Cheney nu are bătăi de inimă.” Aşa începe un articol dintr-un recent număr al revistei The Economist. Nu e vorba de vreo metaforă la adresa politicii fostului vicepreşedinte al Statelor Unite, ci chiar despre felul în care funcţionează cordul omului politic american.

Acesta a avut mai multe probleme cardiace şi este unul dintre cei doar cîteva mii de indivizi din întreaga lume cărora li s-a implantat un aşa-numit „left ventricular assist device”, un dispozitiv sofisticat care ajută la pomparea sîngelui în organism. O pompare artificială care, spre deosebire de cea produsă de o inimă naturală, este uniformă, fără „bătăi”.

Sistemul a fost iniţial inventat pentru a-i menţine în viaţă, timp de cîteva luni, pe pacienţii aflaţi în aşteptarea unui transplant de cord. Constatîndu-i-se eficienţa, sistemul a început să fie folosit şi pe termen lung ca suplinitor al unei activităţi cardiace deficiente.

Dispozitivul este însă foarte incomod, fiind alimentat cu energie electrică printr-un cablu care trece prin peretele abdominal pînă la un pachet de baterii,  prinse de corp cu un harnaşament.

Purtătorii dispozitivului  au o mulţime de dificultăţi (de exemplu, atunci cînd se spală) şi de restricţii absolute (cum ar fi înotul sau conducerea maşinii - pentru că şi un accident  minor poate dizloca întregul sistem, cu consecinţe letale). De asemenea, din cauza legăturilor cu exteriorul, dispozitivul produce frecvent infecţii periculoase în organism.

The Economist semnalează însă o recentă îmbunătăţire a sistemului (încă neomologată) prin care aparatul miniaturizat implantat în organism ar putea primi energie de la o distanţă de cîţiva metri, prin inducţie.

O invenţie care ar elimina cablurile şi harnaşamentele, uşurînd considerabil traiul celor nevoiţi să poarte aşa ceva. Ar fi practic o inimă artificială, energizată wireless din exterior.

Probabil că Dick Cheney va fi unul dintre primii beneficiari ai noului sistem. El e un caz special, dar altfel, se poate presupune că invenţia nu va fi de folos tuturor politicienilor fără inimă din lume.
 

Mai multe