Polirom: Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930)

24 iulie 2020   Dileme on-line

Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930) de Radu Mârza, cuvînt-înainte de Ovidiu Ghitta.

 „Aveţi în faţă o carte alertă despre practici şi reprezentări din primul veac de turism pe calea ferată. Merită să vă lăsaţi purtaţi în cadenţa ei, chiar dacă nu veţi întîlni situaţii complicate, precum cele imaginate de Agatha Christie pe vremea cînd Rebreanu admira din cupeu frumuseţile Italiei. Radu Mârza are darul de a vă captiva cu istorisirea sa, ca unul care gustă din plin ideea de a călători cu gîndul în anii de glorie ai Orient-Expressului.” (Ovidiu Ghitta)

„Căutînd referinţe despre modul în care călătorul cu trenul vede peisajul, am descoperit că «drumul de fier» este o prezenţă nu foarte constantă în scrierile călătorilor, dar vie. În spatele unei simple relatări a unei călătorii cu trenul este o lume întreagă, formată din puţin peisaj şi din mulţi oameni, prinşi într-o reţea complicată – şi fascinantă – de relaţii sociale şi culturale. Aşa se văd lucrurile din tren şi în tren. Astfel, şantierul iniţial al cercetării s-a lărgit şi, mergînd pe urmele surselor, a primit noi întrebări de lucru: Ce vede călătorul de la fereastra trenului? Ce vede călătorul în tren şi pe peronul gării? Ce face în tren, cum se simte, la ce se gîndeşte, ce observă şi ce nu bagă în seamă?” (Radu Mârza)

Radu Mârza este cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, unde predă cursuri despre identităţi istorice în Europa Centrală, istoria medievală, premodernă şi modernă românească, istoria slavilor, istoria culturală a călătoritului şi turismului, istoria Bizanţului. Este, de asemenea, colecţionar şi preocupat de istoria cărţilor poştale. Cea mai recentă carte publicată este Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania (Bratislava, 2014), traducere din limba română de Carmen-Veronica Borbély.

Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930) - fragment

La nivel simbolic, calea ferată duce mai departe procesul de luare în stăpînire, prin fixarea pe teritoriul național a sutelor de kilometri de cale ferată pe trasee care nu sînt lipsite de importanță „națională”, pentru că ele unesc, pe harta țării, puncte care au semnificații politice, economice, strategice și chiar simbolice. Prima cale ferată din România leagă capitala București de Giurgiu (1869), adică de Dunăre și de navigația fluvială cu acces la Marea Neagră. Mai tîrziu, alte căi ferate leagă aceeași capitală de Burdujeni (1872), respectiv Vîrciorova (1875), adică de punctele de frontieră de la nord‑vest, respectiv vest cu Austro‑Ungaria, așa cum podul feroviar de la Cernavodă (inaugurat la 1895) unea, în planul comunicațiilor, Dobrogea (și accesul la Marea Neagră) de România, de capitala București. Astfel, calea ferată contribuie fundamental la transformarea teritoriului în „spațiu‑națiune”, ceea ce noi numim astăzi „stat național”. Acest proces nu se petrece doar în spații „naționale”, ci și în imperii. Un foarte interesant studiu de caz îl reprezintă nașterea turismului din Imperiul Austriac (Austro‑Ungaria) (și în provinciile componente) și cristalizarea unor „branduri” care se exprimă mai cu seamă în plan vizual, puse automat în legătură cu spațiile respective. Este cazul Semmeringului și al Tirolului austriac, asociate cu peisaje montane, din care nu lipsesc viaductele îndrăznețe ale căii ferate de sud (Südbahn) și marile hoteluri din stațiunile montane, respectiv peisaje cu sate culcate la poalele unor munți înzăpeziți, eventual pe malul unor lacuri alpine în care munții se reflectă... malerisch. Aceste imagini-brand se răspîndesc în conștiința colectivă prin intermediul cărților poștale, iar turiștii citesc despre ele în ghidurile de călătorie și se deplasează intr‑acolo, de exemplu, în Semmering sau în Tirol, cu ajutorul... trenului.

Iată cum procesul de cunoaștere directă a teritoriului național (supra‑național) este facilitat tocmai de calea ferată. Este vorba exact de „procesul de luare în stăpînire a propriei reprezentări geografice”, excelent remarcat de Mircea Anghelescu, prin care călătorii români își descoperă și își cunosc țara (și provinciile „aflate sub dominație străină”), inclusiv călătorind cu acesta. Așa cum arată statisticile vremii, în Vechiul Regat călătoria cu trenul a fost încă de la început populară, acesta fiind frecventat, pe distanțe mai lungi și mai ales mai scurte, de milioane și milioane de pasageri. Calea ferată intră în conștiința colectivă și contribuie decisiv la procesul de modernizare în curs de desfășurare. Nu ne este cunoscut vreun autor care să fi parcurs „teritoriul național” în mod deliberat pe calea ferată după ce aceasta l‑a acoperit, de la un capăt la celălalt, așa cum l‑a parcurs, dar nu cu trenul, Alexandru Vlahuță. De pe urma călătoriei sale a rezultat remarcabila carte‑reportaj România pitorească (1901).

Mai multe