Poemul acesta de bar

Irinei

De fiecare dată cînd
îl voi fi șoptit
bînd în picioare
cu ochii în stradă
sub un colț ferit de prelată
va aduce cu sine
o rostogolire nefericită
ca aceea a stropului care
se desprinde de streașină
și tulbură balta.

Va transforma amintirea ta
în chelnerița cu bonetă de doc
căreia doar bețivii îi dictează
ora închiderii
controlul și afecțiunea -

Cea pe care doar animale blînde
au putut-o învăța generozitatea
în nopți în care au silit-o
să vegheze
înghițitura amară a celuilalt.

Iar fiecare înghițitură a mea
înghițitură nedorită
ca o fată întoarsă din drumul ei
îți va fi recompus de o mie de ori chipul
în zîmbetul de demult
al fetei blonde
învinsă deja.

De fiecare dată cînd
voi fi terminat de cîntat
mă voi trezi în mijlocul furtunii
și atunci voi cere să achit nota
cu oboseala și lipsurile
pentru că seară de seară
șoptind poemul acesta de dragoste
nu voi face altceva decît să pornesc înspre tine
acolo unde întunericul
se confundă cu răbdarea aspră a siguranței

Foto: Andrei Dósa