Plăteşte cu o poezie

27 septembrie 2017   Dileme on-line

De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl continuă proiectul manifest „Poezie în Doi” cu o nouă provocare, un experiment social unic: Pe 1 octombrie, toată lumea este invitată să mărturisească, prin Poezie, acele lucruri spuse prea rar, dar care au puterea să creeze noi amintiri, să facă zile mai bune persoanelor dragi nouă.

Julius Meinl crede în Poezie și invită, încă o dată, clienții cafenelelor partenere să ia o pauză, să se gîndească la cei dragi și la declarațiile care au fost amînate nejustificat de mult.

Într-o lume plină de imprevizibil, de schimbări ce se întîmplă odată cu următorul click, de agitație, de informații parcă prea multe, avem nevoie de liniștea celor dragi și a tabieturilor care ne țin puțin pe loc, ne obligă la tihnă. Un moment de respiro, o cafea și o Poezie pot face dintr-o zi banală o amintire pentru tine și cineva drag ție.

Și pentru că Poeziei îi stă bine lîngă creator, anul acesta, îl avem alături de noi pe Caleb Femi, poet și regizor, originar din Nigeria. Femi a luat instrumentarul modern și l-a pus în slujba Poeziei; îl găsim  pe youtube recitînd  sau propovăduind lirică pe Twitter. Femi se află în prim-planul unei noi generații de poeți cu tehnologie la purtător, alături de peniță și hîrtie.

Asemenea lui Femi, misiunea Julius Meinl este de a încuraja oamenii să facă pași mici, dar semnificativi pentru a se reconecta prin poezie.  Iar convingerea care ne-a adus împreună în acest proiect este aceea că Poezia poate schimba o zi, tot timpul în mai bine, la fel cum face si o cafea bună.

Pe 1 octombrie, toată lumea este invitată să se bucure de cafeaua preferată alături de o persoană dragă! Pe 1 octombrie îi spunem persoanei cu care am ales să ne bem cafeaua, gîndurile nerostite, declarațiile amînate. Pe 1 octombrie, Julius Meinl te răsfață cu cafea și Poezie, pe tine și pe cei dragi.

Campania va avea loc în peste 30 de tări, în sute de cafenele, hoteluri și restaurante care servesc cafeaua Julius Meinl. În România, lista completă a locațiilor participante este disponibilă aici: http://bit.ly/PoezieInDoiAICI

Mai multe