Pianista Dana Ciocârlie și dirijorul francez Frédéric Chaslin, concert extraordinar la Sala Radio

2 martie 2020   Dileme on-line

Primul concert al lunii martie aduce la Sala Radio o lucrare monumentală, rar interpretată în România: Simfonia nr. 2 pentru pian și orchestră – The Age of Anxiety, creație a marelui compozitor și dirijor american Leonard Bernstein. Vineri, 6 martie, ora 19, partitura lui Bernstein va fi interpretată de Orchestra Națională Radio, cu participarea a doi invitați speciali: dirijorul Frédéric Chaslin și pianista Dana Ciocârlie.

Aplaudat în România, în 2018, în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo”, Frédéric Chaslin este un artist complex, plurivalent. Dirijor, pianist, compozitor şi scriitor, născut la Paris, a studiat la conservatorul din oraşul natal şi la Mozarteum din Salzburg, începîndu-și cariera dirijorală în 1989 ca asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth. Cea mai recentă creație a sa – opera Monte Cristo - compusă la cererea lui Placido Domingo pentru opera din Los Angeles se interpretează începînd din 2019.  

Evenimentul va prilejui și reîntîlnirea publicului cu apreciata pianistă Dana Ciocârlie, stabilită în Franța. În 2018, Dana Ciocârlie a făcut parte dintre cei trei finaliști nominalizați la „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique” – premiu anual acordat în Franța pentru performanță în muzica clasică. Nominalizarea artistei s-a datorat proiectului pe care l-a inițiat în jurul Integralei pentru pian, ce poartă semnătura lui Robert Schumann.

În prima parte a concertului veți asculta Simfonia a 4-a creată de Beethoven în 1806. Lucrarea a fost cîntată prima oară în martie 1807, la reședința prințului Lobkowitz și, un an mai tîrziu, a avut loc premiera publică la Burgtheater - Viena. Ea a fost creată la rugămintea contelui Franz von Oppersdorf, care i-a propus lui Beethoven o sumă considerabilă pentru a compune o nouă simfonie.

Frédéric Chaslin a fost director muzical al Operei din Rouen (Franța), al Teatrului Național din Mannheim (Germania), al Operei din Santa Fe (SUA) și al Orchestrei Simfonice din Ierusalim, cariera sa internațională fiind dedicată în egală măsură operei și muzicii simfonice. De-a lungul carierei, a fost invitatul unor festivaluri marcante şi a dirijat la pupitrul marilor teatre lirice din New York, Berlin, München, Leipzig, Madrid, Barcelona, Roma, Veneţia, Scoţia şi Ţara Galilor. A dirijat în egală măsură orchestre simfonice din Franţa, Austria, Germania ș.a.

Frédéric Chaslin stăpîneşte un repertoriu extrem de variat şi acordă o atenţie deosebită muzicii contemporane, promovînd numeroase prime audiţii mondiale. Printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale se numără cîteva opere, Suita Chagall pentru orchestră şi Dansul Divei din muzica binecunoscutului film Al cincilea element.

Profesor la Școala Normală de Muzică „Alfred Cortot” din Paris și profesor de muzică de cameră la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon, pianista Dana Ciocârlie a primit, în 2017, titlul de „Artist Yamaha” din partea Yamaha Music Europe.

Integrala pentru pian a lui Schumann, pentru care a primit nominalizarea la premiile „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique”, a fost înregistrată în perioada 2012 - 2016 cu prilejul a 15 concerte publice susținute în Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris. În octombrie 2017, cu prilejul lansării Integralei Schumann, Dana Ciocârlie a susținut pe una dintre cele mai importante scene pariziene - Teatrul Champs Élysées - un concert dedicat integral lui Robert Schumann.

Dana Ciocârlie a studiat la București și la Paris și talentul său a fost recunoscut prin numeroase premii internaționale la competiții de prestigiu. Numeroasele sale recitaluri sau concerte cu orchestră au purtat-o pe toate meridianele lumii: în SUA (Boston, New York, Houston, Los Angeles), Canada, Japonia, China, Hong Kong, Europa (Germania, Elveția, Spania, Belgia, Italia, Olanda, România). În Franța, a fost aplaudată la Paris: Radio France, Muzeul Orsay, Auditorium-ul Louvre, Teatrul Champs-Elysées, Teatrul Chîtelet, Amfiteatrul Operei Bastille, Sala Pleyel, Sala Gaveau, Teatrul Bouffes du Nord ș.a., dar și la Opera din Lyon, Opera din Dijon, Sala Molière din Lyon, Teatrul Național La Criée din Marsilia etc.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sînt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Credit foto Frédéric Chaslin: Bernard Martinez

Mai multe