Philippe Gustin: "...voi rămîne un ambasador al României în Franţa"

24 februarie 2016   Dileme on-line

Franţa-Germania, relansarea motorului Europei este titlul unei cărţi apărute la sfîrşitul anului trecut în Franţa, un veritabil manifest pro-european semnat de Philippe Gustin şi de Stephan Martens, cu o prefaţă de Bruno Le Maire. "Lemieux/éditeur" a publicat această carte într-o colecţie care are un nume simbolic: 360°.

Philippe Gustin, care exercită în prezent funcţia de prefect în Franţa, a fost, între februarie 2012 şi mai 2014 Ambasador al Franţei în România. Stephan Martens este profesor de civilizaţie germană la Universitatea Cergy Pontoise de lîngă Paris.

La microfonul lui Matei Vişniec, domnul Philippe Gustin a explicat, special pentru RFI, care au fost motivaţiile acestui demers.

Philippe Gustin: Bună ziua tuturor ascultătorilor RFI-ului şi în mod special celor din România. Ei bine noi am constatat, eu şi Stephan Martens, coautorul acestei cărţi, că relaţia franco-germană s-a deteriorat mult în ultimii 15 ani. Cu etape diferite. Am avut, bineînţeles, reunificarea. Apoi am asistat, fapt marcant, la acel NU al Franţei la referendumul de pe 20 mai 2005 privind Constituţia europeană. Acest ultim eveniment a provocat o distanţă între ţările noastre, care s-a banalizat aproape. Dar dacă ea continuă poate deveni periculoasă întrucît, după opinia noastră, Franţa şi Germania au fost întotdeauna motorul Europei, şi atîta vreme cît Franţa şi Germania nu se înţeleg şi nu găsesc un compromis Europa nu avansează. Deci am ajuns la constatarea că trebuie relansată această relaţie franco-germană pentru a relansa motorul Europei.

Matei Vişniec: Această carte se citeşte cu uşurinţă, are doar o sută de pagini şi un format de buzunar, poate fi parcursă oriunde, inclusiv în metrou. Regăsim în conţinutul acesti cărţi o imagine a Europei aşa cum ar trebui să fie, nu cum este în prezent. Cărui public îi adresaţi această carte?

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro

Mai multe