Petrila moare, dar nu se predă!

28 aprilie 2010   Dileme on-line

Casa Ion D. Sîrbu este prima casă intrată în programul „Colonia Literară Petrila”, o ambiţioasă utopie a Fundaţiei Culturale „Condiţia Română”.

Ea are un curios destin, asemănător celui care îi poartă numele. Spunea Sîrbu că îi lipsesc cumplit din inventar cei 17 ani în care n-a avut acces la condei. La fel şi casa ridicată de două ori pe ruinele a ceea ce a fost odată casa natală a scriitorului. Terminată în 1994 şi intrată în proprietatea primăriei din Petrila în acelaşi an, a zăcut sub ploaie, ger, burniţă, ceaţă, furtună, alegeri locale, parlamentare şi prezidenţiale cu ditamai lacătul pre dînsa. Toamna trecută, profitînd de o aniversare rotunda (90 de ani de la naştere şi 20 de la trecerea la cele veşnice a scriitorului), am demarat lucrările la ceea ce dorim să fie: un centru cultural european, mîndru-n toate cele. Eternul, mult prea eternul primar Ilie Păducel, semnînd în anul trecut „Certificatul de renaştere” al lui Ion D. Sîrbu, ne-a promis tot sprijinul. S-a dovedit, încă o dată, puterea formulelor, a expresiilor şi a locuţiunilor verbale: „a semna ca primarul” şi „apa trece, primarul rămîne”.

Îmbrăcarea Casei în viaţa şi opera Sîrbului s-a făcut în vacanţa de Paşte de către elevi ai şcolilor generale petrilene. Desenele sînt transpunerea murală a celor apărute anul trecut în cartea „Recurs la metoda copilăriei lucide”, un experiment făcut în Şcoala Petrileană pentru conştientizarea celui care spunea că „mă pomenesc că mă dor copiii altora”. Conceptul care a fost motorul acţiunii noastre este „Casa de citit”, parte din programul nostru viitor „Back to the lecture!”. Fotografiile care ilustrează efortul nostru îi aparţin lui Cosmin Bumbuţ, căruia îi mulţumim că a mirosit imediat că e ceva  proaspăt în Petrila.

Ajunşi la fundul sacului şi presaţi de criza morală ce bîntuie Petrila, fundaţia noastră face un apel disperat la populaţia cu dare de mînă şi cap să cumpere pămînt din curtea Sîrbului. Cum, cît, unde, de ce, pentru ce – sînt întrebări care îşi pot găsi răspunsul intrînd pe Colonia Literară Petrila.

In numele haiti-enilor petrileni de ambe sexe, vă mulţumeşte
Ion BARBU

Foto: Cosmin Bumbuț. Puteți vedea aici o galerie de fotografii realizate de Cosmin Bumbuț în Colonia Literară Petrila.

Mai multe