Petrecerea naţională
Dincolo de petrecerile de sezon, trăite de români mai mult în stilul „1 Mai” şi „23 August”, decît în reculegere pascală, ne putem întreba, privind în jur, nu numai „cum petrecem?”, nu numai „peste ce vrem să trecem, cînd ne prăvălim în aburii chefului?”, ci şi „prin ce trecem?” Eu unul contemplu scena publică (guvern, opoziţie, parlament, ziare) cu sentimentul că trecem printr-o chermeză de prost gust. Iată cîteva „scene”:
1. Anul acesta, în Vinerea Mare, „vestea cea bună” a fost prinderea misteriosului Ghiţă. A fost „ştirea” prin excelenţă, comentată de toată lumea. Cum a ajuns băiatul ăsta mediocru, inexpresiv, să răstoarne, cu făcăleţul „dezvăluirilor” sale, întreaga protipendadă a politicii autohtone? Dacă sînt false, atunci de ce ne ocupăm de ele cu atîta foc? Dacă sînt adevărate, atunci am fost şi sîntem pe mîna unor neisprăviţi lacomi, a unor şmecheraşi obraznici, pentru care ţara nu e decît o şansă de carierism ieftin şi un inventar de resurse, tocmai bun de delapidat. Ni se vorbeşte despre întîlniri „secrete”, la şpriţuri, între diferite „organe”, ni se spune că Gabriel Oprea ar fi fost drogat (!) de George Maior, că la cutare reuniune conspirativă din ajunul unei campanii electorale „s-a mîncat timp de două ore, două ore şi jumătate”. Cum am nimerit în nămolul ăsta? Nici nu mai contează care sînt „băieţii buni” şi care „băieţii răi”. Toţi sînt părtaşii aceluiaşi dans macabru, ai aceleiaşi farse.
2. Gabriel Oprea, alt „erou” al zilei, povesteşte, destins, în faţa magistraţilor, că în 2008, de frica crizei, a decis să-şi scoată din bancă milionul de euro pe care îl deţinea. Cum adică un milion de euro? Cîştigaţi cînd şi cum? Dar dl Dragnea de unde a scos purcoiul de bani de care a avut nevoie ca să-şi facă un pălăţel la Alexandria? Iar acum, de Sf. Paşti, cum îşi permite, cu atîta lejeritate, să-şi petreacă zilele de vacanţă prin îndepărtate ţări exotice? Cîţi români îşi pot permite aşa ceva?
3. Am trăit să văd şi asta: un subiect cu potenţial tragic („Balena Albastră”) devine un vesel ceai dansant pentru două zburdalnice blonde: Carmen Dan (ministru de Interne!) şi Gabriela Firea (primar al Capitalei!). În vizită la o şcoală, dînsele se zbenguie tovărăşeşte, în timp ce un cîntăreţ năimit să facă atmosferă intonează o partitură provocatoare despre „fete rele care vor na-na”. Ce drăguţ! Prin fîţîiala „implicată” a celor două doamne, răul a fost cu siguranţă extirpat de la rădăcină.
4. Domnul ministru al Educaţiei şi-a dat seama că noua componenţă a comisiei pentru evaluarea doctoratelor plagiate (CNATDCU) e periculoasă. Preşedintele comisiei e academicianul Marius Andruh, un om onorabil, iar membrii ei sînt tot soiul de inşi competenţi şi cumsecade. În aceste condiţii n-ar fi exclus ca plagiatorii să fie chiar identificaţi! Păi „aiasta nu se poate!”. „Rămînem fără coledzi!”. Trebuie să-i aducem cu grăbire la butoane pe ai noştri! Am mai spus-o: ce să mai umblăm cu fiţe academice, cu experţi capabili să descopere furtul? Nu e mai cinstit să oferim titlul de doctor, în mod democratic, tuturor absolvenţilor de facultăţi? Ba chiar de liceu? Iar celor de la Academia de Informaţii să le punem la butonieră, încă din ultimul an de studiu, diploma de „doctor honoris causa”!
5. Opoziţia? La PNL domneşte o blegeală solemnă, la USR, o brambureală isterică, la PMP nu domneşte nimic. Nu-i vorbă că nici în tabăra puterii lucrurile nu mai au ştaiful de altădată. Ţineţi minte cum se iubeau Ponta şi Crin? Sau Ponta şi Dragnea? Sau Tăriceanu şi Constantin? Ţineţi minte cum se unea, patriotic, PSD-ul cu PDL-PNL-ul, ca să ne ducă, pe bază de USL spre un viitor luminos? Şi iată că s-a intrat în zona caftului generalizat. Se-arată pricea! Toţi îi demască pe toţi! Ştiu, despre foştii lor amici, chestii care, mă-nţelegi, nu se poate pentru ca să le mai ţii ascunse!
6. Numai cultura merge bine! Deunăzi, la conducerea Institutului Cultural Român (cel responsabil cu imaginea şi prestigiul ţării în străinătate) a fost votată o doamnă, dispusă să se sacrifice pentru patrie. Aşa spune dînsa: pune în paranteză notorietatea profesională (mă declar vinovat că n-am scormonit, pînă acum, în această paranteză) şi trece în administraţie. Doamna se numeşte Liliana Ţuroiu şi, la bază, este creator de modă. (Răutăcios cum sînt, nu mă pot opri să nu citez portretul pe care Jupîn Dumitrache îl face cumnatei sale Ziţa, în piesa lui nenea Iancu: „fată frumoasă, modistă şi învăţată”!). Cu o personalitate ca dna Ţuroiu, ajutată şi de dl Mirel Taloş, votat ca vice-preşedinte (Nu prea ştiţi cine e? Foarte rău!) putem dormi liniştiţi. România va fi, de-aici înainte, pe buzele tuturor.
7. În acest vîrtej de perplexităţi, miracole şi subtilităţi, era nevoie şi de calmul, de siguranţa de sine, de sacrul comerţ cu destinul al unui mare scriitor român contemporan. Dl Nicolae Breban, într-o proaspăt apărută autobiografie, povesteşte, între altele, cum s-a străduit, ani de-a rîndul, să pună pe făgaşul cel bun „cercetarea epică pariziană”, reorientînd-o spre marile modele clasice. N-a reuşit. Carevasăzică, nici pe-acolo lucrurile nu prea sînt în ordine. Poate doar să vină cu vreo idee dna Ţurui. Îi doresc succes!