Pensia. Ultima frontieră
„Ce este societatea civilă?”; „Avem societate civilă?”; „Ce fac ONG-urile din România?” – sînt doar cîteva întrebări la care rubrica de faţă, o rubrică realizată în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, va căuta, săptămînal să dea răspunsuri.
Tipă, 35-40 de ani. Mai degrabă intelectuală. „Aş vrea sa îmi declar anii lucraţi în străinătate, pentru luarea în considerare la calcularea pensiei. Am înţeles din presă că trebuie completat un formular.” Doamna de la „Comunicare” (etaj 2, Casa de Pensii Bucureşti) se uită la un coleg. Perceptibilă ezitare. Acesta preia sarcina, solemn: „În România, perioada de cotizare la fondul de pensii este de 35, respectiv 30 de ani. Aceasta se coroborează cu...” Jargonul se duelează cu înţelegerea circa trei minute, continuu; finalul, însă, este amical: „... formularul îl completaţi cînd depuneţi dosarul de pensionare.” Tipa verifică: „Deci, nu acum?” „Nu. Cînd vă pensionaţi.” „Peste 20 de ani? Dar e science fiction!”
SF, deci. Anno domini 2034. Vizualizaţi-vă: cu tîmplele argintate, cu oboseală acumulată după decenii de muncă într-un sistem nu totdeauna amabil - proaspăt ieşit(ă) la pensie. Şi alegeţi varianta (A, B, C sau D) care, după părerea dumneavoastră, completează cel mai bine propoziţia dată:
În 2034, în România, voi fi un pensionar...
A. la limită, mulţumit de pensia sa, însă bombănindu-i pe „ăia” cu pensii speciale triple, acrit de incapacitatea financiară a Statului de a-i ajuta pe tot mai mulţii săraci sau bolnavi şi, poate, simţindu-se un pic vinovat faţă de copiii săi, care ar avea un salariu cam cît pensia sa.
B. care se bucură teribil că, personal, s-a putut pensiona la 57 de ani, pe cînd madam Georgescu de la etajul 3 trebuie să mai presteze încă trei ani, dar bombănindu-i (rău!) pe „aia” cu pensii speciale şi îngrijorîndu-se cînd iese pe străzile unui Stat sărăcit, populat (uşor) majoritar de pensionari.
C. nu foarte mulţumit de pensia sa, după atîtea decenii de muncă şi atîta contribuţie la fonduri de pensii administrate privat, bombănindu-i (de rutină) pe „ăia” cu pensii speciale, însă mîndru că progeniturile au salarii bunicele într-un Stat pînă la urmă ceva mai prosper decît înainte.
D. lucrînd, poate, part-time, fără orizont imediat de pensionare „definitivă”, cum ar veni, nederanjat de pensii speciale, căci nu există, client fidel al fondurilor de pensii administrate privat şi al pensiilor facultative private, într-un Stat (posibil prosper) pus pe antreprenoriat.
Dacă varianta A vă sună relativ cunoscută, e pentru că reflectă actualul sistem de pensii din ţara noastră, preconizat să se prăbuşească în jurul anului 2030. Celelalte trei încearcă să traducă în cotidian alternativele deocamdată teoretice la acea sumbră perspectivă: varianta „Socială”, de „Schimbare prudentă” şi de „Schimbare radicală”.
Acestea sînt propunerile cuprinse într-un studiu extrem de util şi bine documentat, lansat recent de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică şi Centrul Român de Politici Europene: „Alternative și compromisuri în sistemul românesc de pensii pentru următorii 20 de ani”. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului "Reforma Pensiilor - de la experţi la public", co-finanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român gestionat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.
Propunerile vor fi discutate pe 7-9 martie, într-un prim forum deliberativ, de către 60 de participanţi din administraţie, business şi societatea civilă; recomandările lor vor fi apoi analizate cu sindicatele, partidele şi patronatele. Alternativa cîştigătoare ajunge pe masa Guvernului. Iar restul este... viitorul.
Dumneavoastră pe care îl alegeţi?