Pasărea lui Brâncuşi

23 ianuarie 2017   Dileme on-line

● Brâncuşi împotriva Statelor Unite, text şi regie: Eric Vigner, traducere: George Banu, decor şi costume: Constantin Ciubotariu. Teatrul Odeon.

„Eu am făcut piatra să cînte pentru Omenire.” (Constantin Brâncuşi)

Octombrie 1926. Brâncuşi vs Statele Unite ale Americii.

Un proces despre cunoaşterea istoriei triste a valorilor culturale.

Din Franţa sînt îmbarcate cîteva cutii din lemn care urmau să ajungă în Statele Unite. În unele dintre aceste cutii se aflau şi cîteva sculpturi ale lui Brâncuşi. Marcel Duchamp, un apropiat al sculptorului, le însoţea, iar acestea urmau să fie expuse la celebra galerie Brummer, cea care promova îndeosebi opere de artă aparţinînd avangardismului. La vamă, funcţionarii au desfăcut cutiile din lemn pentru a le verifica. Fiindcă arta însăşi nu-ţi spune că e artă, vameşii au declarat că, în unele dintre acele cutii din lemn se aflau „cîteva obiecte ciudate, care semănau, unele cu nişte ouă, altele cu nişte flăcări şi discuri...” Însă, dintre toate aceste obiecte, unul singur le-au dat peste cap ideea pe care o aveau despre artă – o structură subţire şi galbenă din bronz, strălucitoare, înaltă de aproape un metru şi jumătate, puţin umflată la mijloc, purtînd numele de Pasărea în spaţiu. Şi pentru că această pasăre nu prezenta nici o particulă legată de artă, conform criteriilor vameşilor, aceştia au refuzat să o scutească de taxe şi au etichetat-o cu suma de 240 dolari, reprezentînd 40% din valoarea sa de vînzare. Prin urmare, ca Brâncuşi să reintre în posesia operelor sale de artă, trebuia să plătească această taxă (suma care astăzi ar echivala cu aproximativ 2500 dolari).

Aici, procesul practic se termină. Plîngerea 209109G se încheie. Şi tot aici va începe procesul teoretic, metafora artelor, fiindcă la urma urmelor, orice operă de artă constituie un proces, începînd de la cel al creaţiei şi finalizîndu-se cu cel al efectului produs asupra omului.

Este evident faptul că, prin acest spectacol, Odeonul reuşeşte să atingă latura sensibilă a istoriei artelor ca documentarism, a teatrului document şi a publicării scenice a unui eveniment care dovedeşte încă o dată imaturitatea omului în faţa artei. Textul lui Eric Vigner este construit din stenogramele celebrului proces internaţional din anul 1928. Acest text a fost prezentat pentru prima dată, la cea de-a 50-a ediţia a Festivalului de la Avignon, în anul 1996.

Pasărea lui Brâncuşi sugerează, în pofida afirmaţilor incerte şi uneori hîde propulsate de către unii „critici de artă”, o eliberare constantă a sufletului omenesc, atunci cînd acesta îşi părăseşte trupul. Ori poate că Brâncuşi a vrut să retrăiască spiritul naturii eterne al ţării sale dragi în care a crescut, ciripitul păsărilor din pădurile de stejar şi de fag, trilurile păsărilor înconjurate de brazi, efectele sonore dădătoare de linişte sufletească din preajma munţilor ...

„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătînd în geam şi nu găsea ieşirea - căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…” (Constantin Brâncuşi)

Şi atunci, în vremurile acelea, sculptorul a vrut să fie liber, să-şi construiască o lume numai a lui în care să se poată regăsi nu omul de lîngă el, ci chiar el însuşi.

El nu a văzut viaţa reală, însă Pasărea lui a văzut-o. Prin răsfrîngerile ei, prin stră-lucirile ei, aşa cum însuşi Brâncuşi cugeta, cu mîna dreaptă sub bărbie, ostenit dar fericit, în atelierul său din Paris.

Concluzia Curţii:

„Obiectul luat acum în discuție este frumos și simetric în formele sale și, chiar dacă pot exista unele dificultăți în asocierea sa cu o pasăre, nu este mai puțin plăcut de privit și de apreciat din punct de vedere ornamental, iar acum că avem dovezile că este produsul original al unui sculptor profesionist și că, de fapt, este o sculptură și o operă de artă în conformitate cu declarațiile persoanelor mai sus menționate, susținem protestul și decidem că are dreptul la intrarea în țară fără a se supune taxelor vamale. (…) Școala numită «de artă modernă» se dezvoltă pe tendința de a reprezenta idei abstracte în loc de a încerca să imite natura. Indiferent dacă sîntem sau nu de acord cu aceste idei noi și școlile pe care le reprezintă, noi credem că existența lor și influența lor asupra lumii artistice trebuie recunoscute de către instanțele de judecată”.     

Pasărea în spaţiu a propovăduit esenţa artistului la împlinirea sa ca om, înainte de toate – la infinitul ideilor pe care le poate trezi o operă de artă care nu seamănă deloc de la o privire la alta cu ceea ce este de fapt.

Eternul strigăt al disperării în faţa umanităţii se aude pe holurile Odeonului. Fiecare scaun aşezat în sală răbufneşte la unduirea păsării, iar spectatorul priveşte uimit la definirea societăţii în care-şi duce zilele, cum poate, cu gîndurile răzvrătite şi cu simţurile atîrnate de un „spaţiu” al frumosului.

Eu cred în puterea liniilor şi a punctelor, în infinitul spaţiului în care zborul nu poate fi nimic altceva decît un vis al libertăţii. Eu cred în Brâncuşi aşa cum Brâncuşi crede în dalta sa. Şi ar fi bine să credeţi şi voi în ceea ce se poate numi: artă.

Privesc cerul. E plin de păsări. Trăieşte!

Dragoş N. Savu este specialist în comunicarea teatrală.

Mai multe