Pariul lui Short
Cred că am mai amintit aici controversa creată anul trecut de popularul șahist englez Nigel Short. El a spus că femeile nu au dotarea necesară pentru a face performanță în șah, sau, cu cuvintele lui, „they are not «hard-wired» to play the game well”. Cu același prilej a explicat că el crede că femeile și bărbații au capacități diferite și nu pot fi la fel pe toate planurile. „Eu recunosc deschis că soția mea mă depășește cu mult la inteligența emoțională”, a spus Short.
Și cu aceasta guralivul britanic s-a aliniat la ceea ce și adversarul său din 1993 pentru titlul mondial la șah, nimeni altul decît Garry Kasparov, spusese despre femei: nu pot fi șahiste excepționale pentru că prin firea lor nu sînt mari luptătoare, nu au „spiritul de competiție” al bărbaților.
Bineînțeles că unii au prins momentul și au încercat să îl exploateze. Dacă tot declară că le vede astfel pe femei, l-au provocat să o înfrunte pe cea mai bună șahistă a momentului, chinezoaica Hou Yifan. Aparent puțin speriat, Nigel Short a explicat înainte de meci că el nu s-a referit la toate femeile cînd a afirmat superioritatea bărbaților la tabla de șah, el s-a referit mai precis la media șahistelor. „Iar Hou Yifan nu este în medie”, a precizat Short.
Bun, nici Short nu este oricine în șah; este singurul jucător de peste 50 de ani prezent în top 100. Elo-ul său este totuși mai mare decît cel al lui Hou Yifan. Pe scurt, Short a cîștigat meciul de săptămîna trecută cu avantaj minim, 3,5-2,5. Dar n-a mai comentat nimic despre performanța femeilor în șah.
Diagrama săptămînii
Soluția diagramei 30 va fi publicată săptămîna viitoare, în cadrul rubricii online “În alb și negru”.
Soluția diagramei 29: 1... Txg4+! 2. fxg4 Txf2+! 3. Rxf2 Nxd4+ și cîștigă.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto/twitter.com/nigelshortchess: Hou Yifan și Nigel Short s-au fotografiat împreună la micul dejun, înainte de a trece la masa de joc.