Oda a II-a. Erotica

24 aprilie 2014   Dileme on-line

E primăvară, totul pregătit: spirocheta, gonococul,
Trichomona, candida, aureus, curajul,
Drumul de la Emaus. De-odată aerul
Ca o fantă moale despicîndu-se, lăsînd să intre
În carnea ovală a ochilor insecte,
Homonculi de praf, străvezia sferă.

E sînt un copil care învaţă,
Eu sînt ajutorul de chirurg al dimineţii,
Eu sînt floarea ce suge aerul bolnavilor,
Eu sînt cîinele cu uleiul privirii
Răspîndit pe autostradă. Ele femei.

Cuvinte, multe cuvinte, buzele moi
Deschizîndu-se încet, lăsînd să intre
Amintirile stegozaurului, ale lui Homo Erectus;
Alături de homonculi de praf, insecte,
De străvezia sferă.
Şi, desigur, covorul de flori, întoarcerea
De primăvară în Ierusalim: gonococul,
Spirocheta, trichomona, candida, aureus.

din volumul Lucrurile pe care le-am văzut (1979-1986), Editura Tracus Arte, 2013.
 

Mai multe