Oamenii mai umili sînt mai dispuși să-i ajute pe alții

Dacă un străin îți cere ajutorul, cît de dispus ești să i-l acorzi, indiferent de cît de ocupat ești, sau de cît de mult îți va întrerupe activitățile cotidiene actul tău de bun samaritean? - se întreabă Time Magazine.

Se pare că, dacă ești o persoană mai umilă, ești mai înclinat să acorzi ajutor altora. În cele mai noi cercetări asupra circumstanțelor în care ajuți pe altcineva, cercetătorii au ajuns la concluzia că umilința sau smerenia reprezintă un factor major în decizia ta de a da o mînă de ajutor, în ciuda lipsei de timp și a presiunilor sociale.

Multe alte studii despre ajutorarea altora s-au concentrat pe trăsături de personalitate în sine, precum a fi extrovertit, agreabil, conștient, nevrotic sau deschis. Acestea includ și empatia, simțul responsabilității, cît și pe cel al obligației sociale, care ne îndeamnă să acționăm ca să ne păstrăm statutul și respectul într-o comunitate.

Conducătorul studiului, Jordan LaBouff, psiholog la Universitatea din Maine, spune că umilința se referă la felul în care ne vedem pe noi înșine: ”Definiția pe care am utilizat-o include  un focus moderat pe sine (...), deschidere intelectuală și o viziune relativ exactă asupra punctelor tale tari și slabe.”

În studiul respectiv, LaBouff și colegii săi au măsurat smerenia în două moduri: punîndu-i pe studenți să se evalueze în raport cu afirmațiile: ”Unii ar spune că am un ego supradimensionat.” și ”Sînt o persoană obișnuită, cu nimic mai bună decît alții.”; și rugîndu-i pe aceștia să asocieze cuvinte legate de umilință și aroganță cu ei sau cu alții. De asemenea, studenților li s-a cerut să ia parte la un scenariu în care o colegă și-a rupt un picior și nu poate veni la cursuri, așa că are nevoie ca ceilalți să-i aducă notițele și să i le explice. Studenții care aveau scoruri mai mari în ce privește umilința s-au dovedit mai dispuși s-o ajute decît cei cu scoruri mai mici.

”Par să existe tot mai multe dovezi că umilința e un lucru bun” spune LaBouff. ”Trebuie doar să vedem cum se poate ajunge la ea (...) și cum îi putem face pe oameni să simtă mai multă”.  

(Iaromira Popovici)