Oamenii dupa zece ani
Reviste săptămînale precum Time şi Newsweek au dedicat numere întregi consecinţelor atentatelor de la 11 septembrie 2001, la 10 ani după.
În Newsweek se imaginează cum ar fi arătat lumea dacă aceste atacuri n-ar fi avut loc. Un articol semnat de Bruce Riedel explică greşelile făcute de Statele Unite în lupta cu al-Qaeda, ilustrîndu-şi însă textul cu o galerie de fotografii ale celor mai importanţi membri ai organizaţiei teroriste, care au fost ucişi sau capturaţi.
Numărul comemorativ din Time Magazine e construit, în schimb, pe o excepţională galerie de portrete alb negru de cîte o pagină, realizate de fotograful Marco Grob, ale unor oameni implicaţi într-un fel sau altul în tragedia de la 11 septembrie sau afectaţi de consecinţele ei.
Sînt portrete de supravieţuitori ai atacurilor de la Word Trade Center, portretul primarului de atunci al New York-ului sau figura preşedintelui Bush alături de cea a unui pompier, figurile unor responsabili militari şi civili americani implicaţi în războaiele ulterioare din Afganistan şi Iraq şi ale unor soldaţi şi civili răniţi în aceleaşi războaie. Apar, de asemenea, figurile unor deţinuţi la Guantanamo despre care nu s-a putut dovedi că ar fi avut vreo legătură cu terorismul.
O întreagă istorie spusă prin portretele unor oameni şi prin cîteva cuvinte esenţiale exprimate de fiecare, din unghiul său de vedere.