O zi de vacanţă

Mi-am luat o pauză de o săptămînă undeva, în afara capitalei. Într-o bună zi, mă duc pînă la Sibiu şi, ca întotdeauna în ultimii mulţi ani, trec pragul Librăriei Humanitas. Iau la rînd toate rafturile, cumpăr cîteva cărţi, zic la revedere şi plec, bucuros de achiziţie. A doua zi, mi se trimite o postare pe blog, din care aflu că vizita mea la librărie a provocat o dramă multiplă.

Mai întîi, eu însumi am suferit cumplit că n-am fost recunoscut de librărese, şi că, în consecinţă, n-am căpătat „discount” pentru „marfa” aleasă. La rîndul meu, sufocat de frustrare morală şi financiară, am amplificat, sîngeros, prăpădul: l-am sunat pe Liiceanu ca să reclam „incompetenţa” angajaţilor săi şi i-am cerut s-o concedieze pe tînăra librăreasă vinovată de toată tărăşenia. Zis şi făcut. Liiceanu a luat măsuri. Perplex, nepricepînd cum a luat naştere acest mic roman, am început să fac minime investigaţii. Am sunat la librărie şi am vorbit cu persoana „concediată”. Persoana plînge. Are un conflict cu şefa, care a profitat de apariţia mea ca s-o ameninţe că va cere sancţiuni „de la centru”, fiindcă nu m-a recunoscut, deşi sunt „autor Humanitas”. O asigur că nici nu mi-a trecut prin cap să o reclam. Domnişoara, sau doamna, recunoaşte că, disperată, a vorbit cu o bună prietenă care, la rîndul ei, a scris pe blogul propriu (intitulat, promiţător, „Acestblog de nervi”), despre nedreptăţile a căror victimă este din cauza şefei. Şi eu ce amestec am în toată chestia? „Păi mi-a spus şefa că m-aţi reclamat”. O cer la telefon pe „şefa”. Îi comunic, iritat, explicaţia subalternei ei. Răspuns prompt: minte! E destul de limpede: am căzut la mijloc într-un banal conflict de serviciu şi am fost utilizat pe post de sperietoare.

Nu rezist să nu mă uit pe blogul care mă demascase ca distrugător de destine. Aparţine unei doamne, Petronela Rotar, despre care aflu că e scriitoare. Blogul dînsei e foarte îndrăzneţ, provocator, lipsit de prejudecăţi şi de prudenţe filistine. O spune limpede în textul program: „sunt o pizdă lirică” (să mă ierte cititorul, dar nu fac decît să citez dintr-un site accesibil oricui). Mult mai severe decît judecăţile doamnei Rotaru sunt însă reacţiile care o însoţesc. Scenariul de la librărie se dovedea un excelent prilej pentru recapitularea tuturor păcatelor mele: „aşa-zis” filosof, gras, urît, hoţ, comunist, securist, evreu sau, mai curînd, ţigan, băsist, lingău, jigodie, nulitate umflată, agent CIA, MOSAD, MI6, KGB, duşman al neamului etc. Postez şi eu un comentariu, în care explic, politicos, că toată povestea de la librărie e pură ficţiune. Comentariul nu mi se publică. Postez dupa vreun ceas încă un text. Declar că nu e cinstită evacuarea tacită a răspunsului meu şi că aş putea recurge la justiţie. Brusc, cele două comentarii mi se publică. Între timp se fac cercetări şi se constată că informaţiile livrate de dna Rotar sunt efectul unor minciuni. 

Dna Rotar îşi retrage textul de pe blog şi îşi lămureşte cititorii că m-a invocat „cu tot respectul cuvenit”, că n-a vrut să mă calomnieze, dar că nu e vinovată, de vreme ce a fost minţită. N-avea cum să mă contacteze pentru a verifica informaţia. Nu pare să realizeze că „a fi minţit” de alţii nu e o vină, dar că a răspîndi o minciună este! Se publică, în cîteva ziare, ştirea că povestea cu furia mea demolatoare nu are nici un temei. „Admiratorii” mei de pe bloguri sunt dezamăgiţi pînă la isterie. Las`că ştim noi! Adevărul rămîne acelaşi: Pleşu e băsist, anti (şi ne)-român, jigodie, sluga tuturor regimurilor, plagiator, turnător, gras, urît ş.a.m.d. Există şi postaci mai de soi: justiţiarii de stînga. Două vîrfuri de lance ale lor îşi retrag comentariile acide de primă instanţă. Unul dintre ei – supărat, în principiu, pe chiaburii Pleşu şi Liiceanu - îşi pune, uşor ironic, „cenuşă-n cap”. Dar numai într-un mail privat. În mesajul public, adaugă că rămîne, totuşi, valabilă  problema salariilor mici ale librarilor. Şi îmi recomandă să-l sun – de data asta cu adevărat – pe Liiceanu ca să-i cer să nu o concedieze pe domnişoara de la Sibiu. Apar şi scenarii colaterale: probabil că cineva (oficine, autorităţi oculte, Kovesi sau Băsescu însuşi?) a pus enorme presiuni asupra librăreselor şi asupra dnei Rotar, ca să-şi retragă alegaţiile. Asta e! „Elitiştii” sunt bine organizaţi! Plini de averi, sinecuri şi privilegii. Să ne mai slăbească aceşti Liicheanu, Preşu şi Putzapievici. Nişte limbrici. Neica nimeni! În fond, cine sunt mediocrităţile astea?! O să le scoatem noi cafeaua cu lapte din burtă!

Cam asta e. Deocamdată. Cine m-a pus să-mi sacrific o zi de vacanţă doar ca să cumpăr cîteva cărţi de la Librăria Humanitas din Sibiu?!

Text apărut pe Blogurile Adevărul.