O, vinul!

O, vinul mă inundă în marea lui lumină,
Se risipeşte ceaţa ce-a fost sau ce-o să vină.
Cad lanţurile grele de rob întemniţat
Şi într-un nimb de aur – renasc eliberat. 

Acest vin în esenţa-i sub zeci de forme-apare:
Cînd pasăre, cînd plantă, cînd stea, cînd nenufar
Să nu crezi ca prin asta înseamnă că el moare.
Esenţa sa-i eternă. Doar formele dispar. 

De-i dăm să bea, şi-un munte o să danseze-n soare.
Dispreţuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea să schimbi paharul pe viaţa viitoare?
Dar vinul e un suflet ce dă desăvîrşire. 

Cei mărginiţi la minte şi cei trufaşi susţin
Că între trup şi suflet ar fi deosebire.
Eu ştiu un singur lucru: tu vei afla în vin
Uitarea care-mpacă nemărginita fire. 

Turnaţi-mi vin! Să curgă prin vine-n val, de-a-notul!
Fără răgaz să fiarbă în creierul obosit!
Umpleţi-mi altă cupă! Ah! O minciună-i totul!
Mai toarnă-mi, hai, mai iute! Am şi îmbătrînit!“