O știre europeană
Tocmai am văzut la televizor o știre despre terapia prin sunet. Știrea arăta că mai nou la Bruxelles, seara, după orele de muncă, oamenii preferă să se relaxeze ascultînd sunetele de gong specifice mănăstirilor orientale. Cineva într-o costumație aparent adecvată - maestra de ceremonii care conducea cursul - era prezentat lovind repetat un astfel de clopot. O doamnă era filmată mărturisind că ea scapă de stres după ședință. În comentariu, redactorul adăuga că terapia prin gong încarcă subiecții cu energia necesară pentru următoarea zi de muncă. Nu mai e yoga, nu mai sînt sălile de sport, acum la modă e gongul.
Știrea continua: enoriașii revin în unele biserici din oraș, dar nu pentru slujba de seară, ci pentru concertele de orgă. Un alt fel de terapie prin sunet, o altfel de „vecernie”. Un stareț explica: „muzica ne ajută să ieșim din noi înșine” pentru a asculta operele compozitorilor. Totul se rotunjea cu părerea expertului, un psiholog (în mod greșit, cred, prezentat în calitate de psihiatru), care spunea că oamenii resimt nevoia de spiritualitate, că „tehnica” (iarăși, probabil mai exact ar fi fost tehnologia) nu îi mai satisface.
Moment la care am realizat că mă aflu în fața unei știri europene exemplare. Că dacă cineva ar cere o știre care să reprezinte comunitatea mediatică europeană, aceasta ar putea fi propusă fără ezitare. Subiectul e „european”. Este vorba de stresul modern și de combaterea lui prin metode orientale - o altă formă de apel la spiritualitatea asiatică, cu care Europa a venit în contact de multă vreme. Tema atinge și un aspect specific al vieții contemporane, respectiv nevoia de reechilibrare după un presupus „abuz de tehnologie”. Spiritualitatea locală europeană iese în întîmpinarea acestei căutări și încearcă un fel de sacralizare a concertului. Și pentru audiența televiziunii din România care a tradus știrea, dezbaterea propusă e semnificativă. Și aici „corporatiștii”, dar cred că și „bugetarii”, resimt nevoia relaxării, a îndepărtării stresului. La nivelul acestui segment urban, România e europeană și rezonează la subiectele europene.
Mai departe, e de remarcat că povestea se petrece la Bruxelles. Dar „doamna relaxată” și „starețul” nu vorbesc nici în franceză, nici în germană, nici în olandeză, ci în engleză. Este limba unificatoare a Europei, cu tot Brexitul iminent. Cei obișnuiți cu city break-urile prin Europa ar putea confirma că, pe durata acestora, engleza i-a scos din multe situații delicate. Din tot reportajul, numai psihologul nu a vorbit în engleză - ci în italiană, dar a dat astfel o notă europeană și mai pronunțată. Un fapt din Belgia, prezentat în România, comentat de un expert italian. Iată cîte punți peste Europa într-o singură știre.
Se pune în discuție uneori soliditatea unității europene, care ar fi cu atît mai necesară cu cît supraviețuirea în lumea modernă e posibilă doar „în bloc”. America în sine e un bloc, China la fel, Rusia e aproape cît un bloc și ea. Europa ar trebui să se prezinte tot ca „bloc”, pentru a face față concurenței. Un semn al unității europene este și valabilitatea aceasta pan-europeană a unei știri. Sînt multe ele, acoperă domenii variate? Sînt dese? Sînt uniform gustate, în vechea Europă, dar și în Europa de Est? Mai departe, cît de multe astfel de știri de interes comun au fost și înainte de Războiul Rece, în prima parte a secolului XX, cînd a existat o libertate a circulației ideilor în Europa, oarecum asemănătoare cu cea de astăzi? Nu am de gînd deocamdată să număr, să cercetez, să sortez și să clasific. Am semnalat doar că unele exemplare ale acestor știri există și circulă - în Europa.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
Foto: Imagine din Bruxelles/ Arhiva personală