O mare celebrare a muzicii şi a culturii la Ateneul Român
Joi şi vineri, 17 şi 18 mai, la Ateneul Român va avea loc un concert extraordinar Beethoven, susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” (dirijor: Elio Boncompagni, solist: Matei Varga). La finele concertului va fi lansat volumul Un alt cînt al lui Marte. Cîntul iubirii, de Paolo Isotta, ilustru muzicolog și scriitor italian.
Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Elio Boncompagni, într-un program integral Ludwig van Beethoven, care va cuprinde Uvertura Leonora nr. 2, Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major (solist Matei Varga) şi Simfonia nr. 5 în do minor op. 67.
Discipol al legendarilor Franco Ferrara şi Tullio Serafin, Elio Boncompagni are o carte de vizită impresionantă. A fost director muzical al unora dintre cele mai importante teatre de operă din Europa (Monnaie din Bruxelles, Opera Regală din Stockholm, San Carlo din Napoli). A dirijat enorm, acoperind un repertoriu de la Wagner la Nino Rotta, a colaborat cu Maurice Bejart și a condus ansambluri de clasă mondială, precum filarmonicile din Viena, Londra și Dresda sau orchestrele Santa Caecilia și Maggio Musicale Fiorentino. A fost dirijor permanent al Operei din Viena. Pe scenele de concert ale lumii, a dirijat artiști legendari precum Isaac Stern, Claudio Arrau, Jean Pierre Rampal sau Misha Maisky.
La cei 38 de ani ai săi, pianistul Matei Varga este o certă valoare. Laureat al multor concursuri internaționale, printre care și Concursul „George Enescu”, Matei Varga concertează în toată lumea și se bucură de aprecieri flatante.
Evenimentul editorial de după concert este unul memorabil. Versiunea românească a cărții Un alt cînt al lui Marte. Cîntul iubirii de Paolo Isotta este prefațată de marea noastră soprană și profesoară Mariana Nicolesco. „La comemorarea a 60 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, cel mai important şi mai frumos articol din presa internaţională dedicat muzicianului român a fost cel al lui Paolo Isotta, publicat de cotidianul Corriere della Sera. Cu acel prilej s-a legat între noi o prietenie al cărei miez, după cum scrie Paolo, e străvechi. Această prietenie e la originea primei sale vizite în ţara noastră, cu doi ani în urmă, şi a minunatei ediţii în limba română a volumului său Un alt cînt al lui Marte. Cîntul iubirii, publicat acum de editura Curtea Veche, cu sprijinul oferit de Fundaţia Internaţională Ateneul Român şi de Patria Credit”, spune Mariana Nicolesco.
Paolo Isotta, în vîrstă de 67 de ani, a fost vreme de 35 de ani criticul muzical al celui mai influent ziar italian, Corriere della Sera, și vreme de 23 de ani profesor de istoria muzicii la Conservatoarele din Torino și Napoli. Veritabilă personalitate renascentistă, Paolo Isotta a dedicat peste zece volume artelor în general, acoperind cu egală pricepere, impecabil bun gust și impresionantă onestitate nu doar fenomenul muzical, ci și literele, artele plastice, filozofia, teatrul. În 2017 a primit premiul „Isaiah Berlin” pentru întreaga sa activitate. Scrisul său exercită o mare influență în dezbaterile culturale din Italia.
„Mare e mîndria, mare e bucuria pe care mi le aduce ideea că această carte e tradusă în limba naţiunii care-i numără printre fiii săi pe unul dintre cei mai mari Maeştri ai Muzicii, George Enescu, şi care-l are drept Fiu de Onoare pe Ovidiu, unul dintre cei mai mari Maeştri ai Poeziei”, declară Paolo Isotta.