O Grădină Botanică

Anul trecut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti a împlinit 150 de ani de activitate, pe care i-a marcat prin campania „De 150 de ani învăţăm de la natură” – o încercare de responsabilizare a oamenilor cu privire la mediul înconjurător.

O scurtă întoarcere în timp (şi o accesare a paginii web a Grădinii), şi aflăm că a fost inaugurată pe 5 noiembrie 1860, la iniţiativa doctorului Carol Davila, în urma unui decret semnat de domnitorul Al.I. Cuza. De-a lungul vremii, a trecut prin numeroase transformări, adăugîndu-i-se, treptat, sere de producţie, precum şi sere de expoziţie, dar şi Institutul Botanic – construit în 1960. Numele i-a fost dat în 1994, ca semn de recunoaştere a strădaniei prof. dr. D. Brândză – cel care, încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, a reamenajat Grădina Botanică în noul spaţiu.

N-o fi ea cea mai veche, cea mai mare sau mai spectaculoasă grădină botanică din lume, şi probabil nici din ţară (Iaşul, Clujul stau mărturie), dar Grădina Botanică din Bucureşti e tot ce ne-am putea dori în Capitală, într-o zi de primăvară (sau vară, sau toamnă) – un locşor tainic, departe de lumea dezlănţuită, de aglomeraţie şi claxoane, de oameni cu capsa pusă, de betoane şi excavatoare. În Botanică e linişte şi pace, nimeni nu deranjează pe nimeni – fie că stai pe-o bancă şi citeşti o carte, fie că te plimbi pe Aleea Florilor sau alergi pe Aleea cu Castani, îţi tragi sufletul sub cireşul japonez sau te minunezi în faţa magnoliei. Eşti într-un loc tihnit, unde parcă şi copiii sînt mai puţin gălăgioşi ca în alte parcuri. Un loc pierdut, şi regăsit...